Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Înfiinţarea şcolilor profesionale duale
Cea mai căutată formă a învăţământului profesional este cea a şcolilor în sistem dual, întrucât elevii sunt angajaţi în firmele partenere imediat după absolvire. Guvernul a anunţat că acest tip de învăţământ va fi reglementat prin lege, fiind deja adoptată o strategie în acest sens. La Braşov va funcţiona din această toamnă a doua şcoală profesională în sistem dual, de această dată în domeniul aeronauticii.
Autorităţile doresc elaborarea unui plan concret de măsuri, care să includă şi modificări legislative, pentru punerea în practică, la nivel naţional, a strategiei pentru educaţie şi formare profesională şi duală. În acest sens, premierul Dacian Cioloş a vorbit luni seară, în faţa parlamentarilor, despre necesitatea corelării ofertei educaţionale cu nevoile reale ale pieţei.
„Această strategie pentru educaţie şi formare profesională şi duală este adoptată de Guvern şi urmează să venim cu un plan concret de măsuri şi cu legislaţia în aşa fel încât - şi acesta este un angajament al Guvernului - până în toamna acestui an să avem cadrul normativ şi instituțional pregătit, să avem primele structuri, instituţii de formare profesională, formare duală funcţionale”, a spus Dacian Cioloş, citat de Agerpres. Prim-ministrul a precizat că aşteptările în acest sens sunt foarte mari din partea sectorului economic.
În unele oraşe din ţară nu s-a mai aşteptat strategia Guvernului, iar autorităţile locale au încheiat deja parteneriate cu agenţi economici pentru înfiinţarea de clase profesionale în sistem dual. De exemplu, la Braşov, pe modelul bine cunoscut al şcolii profesionale Kronstadt, va fi deschisă în această toamnă o nouă şcoală în cadrul Colegiului Tehnic „Transilvania”, care va pregăti forţă de muncă pentru domeniul aeronautic. „Şi această şcoală profesională va funcţiona în baza unui parteneriat între Primăria Braşov, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi mai multe firme cu capital francez, printre care Airbus. Este al doilea parteneriat încheiat de Primăria Braşov pentru susţinerea învăţământului profesional în sistem dual, după înfiinţarea Şcolii profesionale Kronstadt”, a explicat primarul Braşovului, George Scripcaru. De asemenea, edilul a subliniat că un proiect similar va fi pus la punct şi în domeniul HoReCa, având în vedere lipsa de personal calificat cu care se confruntă industria hotelieră şi unităţile de alimentaţie publică.
În ţări europene, precum Austria, Danemarca, Germania sau Elveţia, rata scăzută a şomajului în rândul tinerilor este deseori atribuită eficacității sistemului de învăţământ dual, învăţării la locul de muncă, ce oferă cu succes unui număr mare de tineri educație și pregătire de calitate pentru calificările recunoscute şi solicitate de întreprinderi, potrivit unei analize a Parlamentului European, publicată pe site-ul instituţiei. Potrivit sursei citate, la nivel european există patru tipuri principale de specializări în învățământul profesional și tehnic: programe de ucenicie complet dezvoltate; programe de ucenicie ca specializare paralelă cu alte forme de învățământ profesional și tehnic - VET; elemente semnificative ale învățării la locul de muncă integrate în programele din școli. Cea de-a patra formă este reprezentată de învăţământul profesional şi tehnic integrat pe deplin în şcoli. În acest moment, în România există trei forme de organizare a învăţământului profesional: învăţământ profesional cu durata de 2 ani, care se adresează absolvenţilor clasei a IX-a, învăţământ profesional cu durata de 3 ani, care se adresează absolvenţilor clasei a VIII-a, respectiv învăţământul dual, care se organizează pentru absolvenţii învăţământului obligatoriu.
Şcolile profesionale în sistem dual sunt foarte căutate, întrucât oferă elevilor imediat după absolvire locuri de muncă, iar pe timpul şcolarizării sunt acordate cursanţilor diferite stimulente financiare şi ore de pregătire practică în cadrul companiilor.