Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Înscrierile la facultate se fac şi online
Luni au debutat înscrierile la facultate, la cele mai multe dintre universităţi admiterea realizându-se în baza mediei obţinute la examenul de bacalaureat. Totuşi, sunt unele specializări, cum sunt cele de drept, informatică sau medicină şi farmacie, unde candidaţii vor susţine teste scrise care vor conta cel mai mult în calculul final al mediei de admitere.
Înscrierile pentru concursul de admitere la programele de studii universitare de licenţă au debutat luni, 13 iulie, şi continuă, la majoritatea universităţilor din ţară, până vineri, 17 iulie. În acest an mai multe universităţi oferă posibilitatea înscrierilor online, iar multe dintre facultăţile de informatică au decis suplimentarea locurilor ca urmare a interesului crescut pentru această specializare venit atât din partea tinerilor absolvenţi de liceu, cât şi a cererii din piaţa muncii. Taxele de înscriere la facultate variază, cele mai multe situându-se în jurul cifrei de 200-300 de lei.
Specializări în corelaţie cu cerinţele de pe piaţa muncii
Pentru a atrage un număr mare de studenţi, universităţile încearcă să vină cu oferte atractive şi cu perspectiva angajării la finalizarea studiilor, oferă studenţilor locuri de cazare în cămine proprii, biblioteci şi săli de lectură sau posibilitatea accesării de burse Erasmus în străinătate.
De exemplu, cele 11 facultăţi ale Academiei de Studii Economice din Bucureşti oferă 24 de programe de studii universitare de licenţă cu predare în română, engleză, franceză şi germană. Pentru anul universitar 2015-2016, instituţia de învăţământ superior scoate la concurs peste 5.500 de locuri, dintre care 2.669 la buget, iar concursul de admitere se va face pe baza unui eseu motivaţional şi a mediei de la bacalaureat.
La Universitatea Bucureşti, admiterea se face fie în baza exclusiv a mediei de la bacalaureat şi a unui eseu motivaţional, fie se adaugă în formula de admitere şi nota obţinută în urma susţinerii unui test grilă. La mare căutare sunt facultăţile de limbi şi literaturi străine.
Interes crescut pentru Informatică
Şi în acest an, un interes crescut este manifestat pentru informatică, astfel că multe universităţi, precum „Babeş-Bolyai“ (UBB) din Cluj, au suplimentat locurile la buget. La UBB, înscrierile se fac în perioada 14-30 iulie, în total fiind disponibile 4.840 de locuri, cele mai căutate specializări, potrivit reprezentanţilor universităţii, fiind informatică, comunicare şi kinetoterapie.
Şi Politehnica din Bucureşti a sesizat dorinţa tinerilor absolvenţi de liceu de a studia la specializările cu profil IT. Astfel, la Facultatea de Automatică şi Calculatoare sunt disponibile 740 de locuri la admiterea pentru studii de licenţă. În total, Politehnica oferă peste 5.000 de locuri la cele 15 facultăţi.
La Facultatea de Informatică din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” (UAIC) din Iaşi sunt disponibile 280 de locuri la buget şi alte 90 de locuri cu taxă. Aici se oferă posibilitatea studierii informaticii şi în limba engleză, iar la admitere candidaţii vor susţine un test scris la una din disciplinele informatică sau matematică. La UAIC, absolvenții de liceu au la dispoziție 3.425 de locuri fără taxă, la 15 facultăţi.
La Medicină, candidaţii vor susţine examen de admitere
Pentru admiterea la facultăţile din cadrul universităţilor de medicină din ţară candidaţii vor susţine în data de 22 iulie un test grilă, iar nota obţinută va avea o pondere de 75% din media finală de admitere. La UMF Bucureşti, înscrierile se vor face în perioada 13 - 17.07.2015. La UMF `Gr. T. Popa” din Iaşi perioada de înscriere este 13-19 iulie, iar la UMG Cluj-Napoca candidaţii se pot înscrie în perioada 13-18 iulie. La toate cele trei universităţi de medicină examenul scris se va susţine în data de 22 iulie. (Oana Nistor)