Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Institutul Cultural Român va deschide un centru la Moscova în 2010
Institutul Cultural Român (ICR) ar putea avea un centru la Moscova, iar un centru cultural rus s-ar putea deschide la Bucureşti, în 2010, prin ratificarea unui acord între Guvernul României şi cel al Rusiei, prevăzută pentru anul viitor, potrivit unor surse guvernamentale. Ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse privind înfiinţarea şi condiţiile de funcţionare a Institutului Cultural Român de la Moscova şi a Centrului Rus de Ştiinţă şi Cultură de la Bucureşti este prevăzută pentru luna ianuarie 2010. Vicepreşedintele Institutului Cultural Român, Tania Radu, a spus că negocierile pentru înfiinţarea ICR Moscova se poartă între Ministerul român al Afacerilor Externe şi omologul rus, iar semnalele de la Moscova încep să fie unele de flexibilitate, conform Mediafax. ICR urmează să deschidă un centru şi la Kiev, cu o sucursală la Cernăuţi, o acceptare în plan politic existând în acest sens, după ce, în urmă cu doi ani, Ucraina a deschis un centru cultural la Bucureşti, a mai spus Tania Radu. De asemenea, a fost numit şi un director al ICR Kiev, Vasile Armănaş, dar nu există deocamdată sedii pentru cele două centre.
Deschiderea centrelor ICR în Ucraina ar putea fi un subiect abordat de preşedintele Traian Băsescu în cadrul vizitei oficiale pe care o va face la Kiev, la sfârşitul acestei luni (25-26 februarie, n. r.), a mai spus Tania Radu. Prioritară este şi înfiinţarea unui ICR la Chişinău, ce depinde de negocierile purtate de MAE cu Republica Moldova. În privinţa extinderii reţelei de institute culturale române în străinătate pe parcursul noului său mandat, Patapievici a mai spus atunci că sunt vizate şi oraşe precum Beijing şi Seul, un centru în lumea arabă şi un al doilea ICR în SUA.