Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Istoria cravatei la MNAR
Expoziţia „Noduri italiene. Cravata - evoluţie, limbaj şi stil“ a fost deschisă la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti. Organizată cu ocazia împlinirii a 130 de ani de relaţii diplomatice italo-române, expoziţia prezintă 150 de cravate, 10 costume bărbăteşti din diferite epoci şi o bogată documentaţie explicativă ce ilustrează evoluţia cravatei în cadrul modelor vestimentare, de la eşarfa înnodată din secolul al XVII-lea şi până în zilele noastre. Termenul „cravată“ derivă din franţuzescul „cravate“, adaptare a cuvântului croat „hrvat“. Începând cu secolul al XVII-lea, când ofiţerii regimentului de cavalerie croată ajunşi la Paris, în timpul Războiului de 30 de ani, au introdus acest accesoriu în Franţa, şi până în zilele noastre, cravata a suferit o serie de modificări, devenind simbolul absolut al eleganţei masculine. Expoziţia ilustrează nu numai evoluţia istorică a cravatei, ci şi evoluţia stilistică a acestui accesoriu. Piesele expuse sunt reprezentative pentru a demonstra varietatea de ţesături, modele, culori şi imprimeuri existente, precum şi varietatea tehnicilor de producţie a cravatelor, evidenţiindu-se trei mari stiluri: cel englezesc, cel franţuzesc şi cel italian. Fie că este de tip papillon, cache-col, şapte pliseuri, plastron sau jabou, cel mai important atribut al cravatei este să fie bine înnodată.



.jpg)