Lecţia de religie despre Naşterea Domnului

Fac parte din generaţia de părinţi care nu a avut şansa să-L întâlnească pe Dumnezeu în şcoală şi nici nu am crescut într-o familie cu o cultură religioasă. Destul de târziu, în liceu, am avut bucuria de a-mi pătrunde în viaţă şi în suflet mult iubitul părinte Galeriu. Din acel moment, credinţa şi mersul la biserică au devenit lucruri normale în viaţa mea. Am devenit părinte, am trăit Taina Botezului lor şi am început să-mi cresc copiii aşa cum am crezut eu că este mai bine: să fie smeriţi, să fie modeşti, să creadă în puterea şi mila Domnului.

A început şcoala şi mare mi-a fost mirarea când, la prima şedinţă cu părinţii, am primit un formular în care eram întrebată dacă sunt de acord ca fiica mea să urmeze orele de religie din programa şcolară. Am semnat, dar undeva în sufletul meu s-a rupt ceva. De ce să îţi opreşti copilul să meargă la o oră unde învaţă nu numai cum să se poarte, dar şi noţiuni de cultură generală?

Am pătruns în Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" într-o zi friguroasă de decembrie, în acele zile când elevii numără cu nerăbdare zilele rămase până la Crăciun. Sunt ultimele zile de şcoală şi în aer se simte deja boarea vacanţei cu aromă de portocale, ciocolată şi, mai ales, cadourile de sub brad.

Ieri, copiii din clasa I B au avut prima lor serbare de şcolari. A venit Moşul, au primit cadouri. Se sună de intrare şi în clasă pătrunde doamna profesoară de religie. "Din graiul tău culeg învăţătură,/ E scrisă parcă-n zâmbetele tale/ Seninătatea slovei din scriptură.../ Căci văd aievea întrupat ceaslovul/ în vorba ta domoală şi cuminte..." O priveam şi versurile lui Octavian Goga îmi reverberau în suflet. Ne-am ridicat cu faţa spre icoană şi, conduşi de vorba caldă a doamnei profesoare Daniela Popa, glasurile a o mână de copii au înălţat cel mai frumos Tatăl Nostru pe care l-am auzit vreodată. Apoi s-au aşezat cuminţi în bănci şi s-au întors în timp, acum 2010 ani... trăind şi învăţând la prezent despre minunea Naşterii Domnului.

Bucuria colindului

Minutele orei de religie s-au scurs prea repede. Povestea Naşterii lui Iisus i-a fermecat. Şi mare mi-a fost mirarea să văd că aceşti copii cunosc şi ştiu, poate mai mult decât părinţii lor, despre miracolul Naşterii Domnului.

Vocea doamnei îi învăluia cu blândeţe pe micuţii care ascultau vrăjiţi ce s-a întâmplat acum două milenii. Au căinat-o pe biata Fecioară că n-a fost primită în nici o casă şi că a trebuit să nască într-un staul, dar au tresărit de bucurie când au aflat că cei trei magi, veniţi de departe, de la Răsărit, îndrumaţi de steaua luminoasă, L-au găsit şi s-au închinat Pruncului, dăruindu-I aur, smirnă şi tămâie.

"De Crăciun, noi sărbătorim ziua Naşterii Domnului Iisus Hristos şi, înainte de a ne aşeza la masă, ca să mâncăm bucatele pregătite de mama şi bunica, trebuie să mergem la biserică, să ne rugăm, să ne spovedim, să ne împărtăşim", a spus un prichindel pe un ton de "om mare". Se numeşte Mihai Mija şi ştie multe despre viaţa Lui Hristos, dar mai ales îi place să meargă la biserică. Şi nu e singurul din clasă care merge la biserică, iar cea mai clară dovadă că aceşti copii primesc o educaţie religioasă şi în sânul familiei a fost răspunsul lui Petru: "De Crăciun, în biserică noi cântăm "Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!" - primul colind adresat lui Iisus."

Seminţele de azi, copacii de mâine

Dacă credeaţi că ai noştri copii cunosc doar colindele clasice "Steaua", "Trei păstori" şi "O, ce veste minunată!" cu care se duc prin vecini la colindat, vă înşelaţi. Poate în goana noastră nebună pentru a le asigura un trai decent uităm să-i mai ascultăm. Uităm să le mai spunem o poveste de demult, cu un Prunc Născut ca să ne salveze pe noi, păcătoşii, alergăm după cadoul mult visat, dar uităm esenţialul, că de Crăciun sărbătorim Naşterea Domnului şi că avem datoria morală faţă de noi şi de ei să nu uităm nicicând acest lucru.

Se apropia sunetul clopoţelului. Laolaltă, ortodocşi, creştini, musulmani, copiii au cântat cum numai ei ştiu să o facă un colind îndrăgit şi de cei mari, şi de cei mici, deopotrivă. Dincolo de uşa clasei întâi se răspândea bucuria versurilor: "Astăzi S-a născut Hristos,/ Mesia, Chip luminos,/ Lăudaţi şi cântaţi/ Şi vă bucuraţi!..." Şi simţeam că acolo, undeva, părintele Galeriu e fericit.

S-au despărţit de doamna Daniela Popa în lumina ce străpunsese printr-un miracol stratul gros de nori şi pâcla unei zile de decembrie, prevestind parcă bucuria zilelor ce va să vină. Pe chipul ei nu răzbătea oboseala orelor de la a intâia la a douăsprezecea, ci bucuria lucrului bine făcut, dragostea pentru "micii ei apostoli", şi mai ales speranţa că "poate azi a sădit o sămânţă, care nu va fi luată nicicând de vânturile vieţii şi care va întâlni solul prielnic şi va creşte puternică şi de neclintit, dacă asta e voia Lui Dumnezeu". Acesta este crezul unei dăscăliţe, responsabilă şi cu mare dragoste de copii şi Dumnezeu.

"De Crăciun, noi sărbătorim ziua Naşterii Domnului Iisus Hristos şi, înainte de a ne aşeza la masă, ca să mâncăm bucatele pregătite de mama şi bunica, trebuie să mergem la biserică, să ne rugăm, să ne spovedim, să ne împărtăşim."

Elev Mihai Mija