Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Legea privind descentralizarea şcolilor va fi gata în aprilie
▲ Ministerul Educaţiei urmează să prezinte Guvernului, în aprilie, un proiect de lege privind învăţământul, care reglementează sistemul de evaluare şcolară, descentralizarea învăţământului preuniversitar, organizarea, conducerea şi finanţarea învăţământului superior, conform Mediafax ▲
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a spus că în prezent se lucrează împreună cu specialişti din Ministerul Finanţelor pentru găsirea unei formule de calcul care să determine costul mediu pentru fiecare elev şi în funcţie de clasa de specializare, astfel încât să poată fi compensate costurile mari ale unor unităţi de învăţământ. Ecaterina Andronescu a mai precizat că, în baza studiilor făcute încă din 2003 şi a rezultatelor venite din şcolile din opt judeţe-pilot unde se desfăşoară această finanţare „per capita“, va fi stabilit un raport de evaluare care va sta la baza găsirii unei formule compensatorii a cheltuielilor unei şcoli, având în vedere că în anumite locuri costurile pentru fiecare elev în parte diferă în funcţie de numărul de locuitori ai zonei de care aparţine şcoala, conform Mediafax. „Cele două ministere lucrează la stabilirea unui cost mediu per elev. Una este un cost per elev la o şcoală cu 1.000 de elevi, şi alta la o şcoală cu 20 de elevi. Cheltuielile de întreţinere pot fi aceleaşi. Vom încerca să alocăm complementar banii acolo unde costurile o vor cere“, a spus ministrul. Ecaterina Andronescu susţine că la început vor fi probleme în ceea ce priveşte finanţarea unităţilor şcolare în funcţie de numărul de elevi, conform Agerpres. Principalele reglementări cuprinse în proiectul de lege ce va fi prezentat Guvernului vizează conţinutul curriculumului bazat pe competenţe, un sistem de evaluare şcolară, prevederi corelate şi adoptate procesului de descentralizare a învăţământului preuniversitar. Prin proiectul de act normativ vor fi reglementate conţinutul şi organizarea învăţământului superior (principii, structuri organizatorice, cicluri şi programe de studii, organizare, autonomie universitară, asumarea responsabilităţii), conducerea învăţământului superior (a sistemului, instituţiilor şi componentelor acestora), calitatea învăţământului superior (evaluarea la nivel de sistem, instituţie, componentă, program de studiu, autorizarea şi acreditarea, raporturile interinstituţionale) şi finanţarea învăţământului superior (surse, alocare şi distribuţie, managementul fondurilor la nivelul instituţiei de învăţământ superior). Tot până în luna aprilie, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării va elebora proiectul de lege privind aprobarea Statutului personalului didactic, document care reglementează cadrul juridic general al raporturilor de muncă şi de serviciu, managementul funcţiei didactice şi dezvoltarea carierei ştiinţifice, didactice şi manageriale a personalului didactic, conform Mediafax. Programul after-school va rezolva problema meditaţiilor Referindu-se la construcţiile şi lucrările de reabilitare începute şi nefinalizate, ministrul Educaţiei a spus că vor fi trimise în teritoriu, la inspectoratele şcolare, echipe de control care să verifice modul în care au fost cheltuiţi banii. „Fondurile pentru investiţii nu aveau ce căuta la inspectoratele şcolare atâta timp cât proprietarul e primăria. Sunt lucrări care au fost făcute fără să aibă bază legală. Banii pentru acestea nu vor fi achitaţi de minister“, a subliniat Andronescu. Potrivit acesteia, prioritate în alocarea de bani de la minister către primării vor avea şcolile care nu au autorizaţie sanitară şi construcţia de grădiniţe. Abordând problema meditaţiilor, Ecaterina Andronescu a anunţat că va exista în legislaţie o prevedere expresă, potrivit căreia „profesorii nu trebuie să-şi cheme acasă elevii pentru a face meditaţii cu aceştia“. În opinia ministrului, programul after-school ar putea rezolva problema meditaţiilor. Pe de altă parte, ministrul a sfătuit primarii să nu folosească microbuzele şcolare în alte scopuri decât cel şcolar. Vorbind despre numirea directorilor, demnitarul nu a exclus posibilitatea ca şcolile să aibă un director administrativ, numit de consiliile locale, şi un director de învăţământ, numit de consiliul de administraţie al unităţii şcolare, conform Agerpres.