Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Lucrările lui Vasile Grigore, expuse la Primăria Sectorului 2
La Galeria "Dialog" de la parterul Primăriei Sectorului 2 a fost deschisă joi o expoziţie consacrată maestrului Vasile Grigore. Potrivit Biroului de presă al administraţiei locale, despre pictura apreciatului artist şi despre dragostea acestuia pentru tot ce înseamnă magia unei opere de artă au vorbit primarul Neculai Onţanu şi consilierul artistic Ruxandra Garofeanu, alături de colecţionarul Armand Voicu, Viorel Rău, directorul "Muzeului Vasile Grigore - pictor şi colecţionar", şi criticul de artă Tudor Octavian. "Grigore este un colorist care refuză disonanţele, deşi tonalităţile sunt adesea contrastante. Difuziunea în lumină a tonului local le face aparent opozabile, astfel încât negrul şi albul se solicită contrapunctic. Liniile apăsate ale unui desen infuzat în culoare sparg fără să distrugă liniştea împăcată a tonalităţilor calde (...)", aprecia Octavian Barbosa în "Dicţionarul Artiştilor Români Contemporani". Pictor, desenator, profesor şi colecţionar, Grigore s-a născut în 27 ianuarie 1935, la Bucureşti, iar de-a lungul carierei sale a expus peste hotare în oraşe precum Budapesta, Zagreb, Londra, Viena, Helsinki, Beirut, Roma, Washington, Chicago, Sao Paulo, Buenos Aires, Caracas sau Lima. Expoziţia poate fi vizitată până la 7 martie.



.jpg)