Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Mariana Mihuţ, Victor Rebengiuc şi Tompa Gábor, marii premianţi ai Galelor UNITER
▲ Spectacolul „Trei surori“, o producţie a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, în regia lui Gábor Tompa, şi-a adjudecat, luni seara, la Gala Premiilor UNITER, eveniment desfăşurat în Studioul 3 al Televiziunii Publice, două dintre cele mai importante premii - pentru Cel mai bun regizor şi Cel mai bun spectacol ▲ Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc a fost cuplul premiant al ediţiei din acest an a Galei Premiilor UNITER, cei doi mari actori ai scenei româneşti primind premiul pentru Cea mai bună actriţă în rol principal şi, respectiv, Cel mai bun actor în rol principal ▲
Victor Rebengiuc a fost desemnat Cel mai bun actor pentru rolul Willy Loman din spectacolul „Moartea unui comis voiajor“, spectacol montat de Felix Alexa la Teatrul Bulandra din Bucureşti. Decorul spectacolului este realizat de Mihai Păcurar, iar costumele poartă semnătura Doinei Levintza. Mariana Mihuţ a primit premiul pentru rolul titular din spectacolul „Lear“, în regia lui Andrei Şerban, care a ales-o pe actriţa Mariana Mihuţ să-i dea viaţă lui Lear, un personaj ce devine victima aparenţelor şi a propriei sale vanităţi. Distincţia pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar i-a revenit Valeriei Seciu, pentru rolul Gloucester din „Lear“, regizat de Andrei Şerban pe scena Teatrului Bulandra, în tip ce Sorin Leoveanu şi-a adjudecat premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar, cu rolul Lucio din spectacolul „Măsură pentru măsură“, în regia lui Silviu Purcărete (Teatrul Naţional „Marin Sorescu“, Craiova). Premiul pentru Debut i-a fost acordat Ioanei Anastasia Anton, pentru rolul Ofelia din spectacolul „Hamlet“, producţie a Teatrului Metropolis din Bucureşti, în regia lui László Bocsárdi. Premiul pentru teatru radiofonic i-a fost acordat spectacolului radiofonic „Ionesco, cinci piese scurte“, regizat de Alexandru Dabija şi difuzat de Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) Bucureşti. Velica Panduru a obţinut premiul pentru Cea mai bună scenografie pentru decorul spectacolului „Boala Familiei M“, spectacol regizat de Radu Afrim, o producţie a Teatrului Naţional „Mihai Eminescu“ din Timişoara. Preselecţia creatorilor şi a creaţiilor de teatru ce s-au aflat pe lista nominalizărilor a fost realizată de criticii de teatru Magdalena Boiangiu, Victor Scoradeţ şi Ionuţ Sociu, iar un juriu final, format din scenograful Ştefan Caragiu, criticii de teatru Ion Cocora şi Ileana Lucaciu, actorul Mircea Rusu şi regizorul Cornel Todea, a fost cel care a desemnat câştigătorii de luni-seară. Preşedintele UNITER, Ion Caramitru, i-a acordat, post-mortem, un premiu special regretatului actor Ştefan Iordache. În mod tradiţional, Ion Caramitru acordă în cadrul Galei un „premiu al preşedintelui“. Anul trecut, Ştefan Iordache şi-a jucat ultimul rol pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, condus de Caramitru, interpretându-l pe controversatul şi extravagantul prinţ Potemkin, din spectacolul „Ecaterina cea Mare“. În cadrul Galei UNITER, actriţa Olga Tudorache a primit Premiul de Excelenţă, distincţie ce a mai fost acordată, de-a lungul timpului, unor actori precum Gheorghe Dinică, Radu Beligan, Mariana Mihuţ sau Marcel Iureş. Ca la fiecare ediţie, şi anul acesta au fost acordate premii Pentru întreaga activitate, actriţei Margareta Pogonat, actorului Mitică Popescu, scenografului Dan Nemţeanu, regizorului Gelu Colceag şi criticului de teatru Alice Georgescu, conform Agerpres.