Mărirea şi decăderea Cetăţii Timişoarei, la Muzeul de Istorie a Banatului

▲ Recentele descoperiri ale arheologilor timişoreni, ocazionate de lucrările de consolidare ale Muzeului de Istorie a Banatului, şi care au scos la iveală etapele de dezvoltare ale celei mai vechi clădiri din oraş sunt prezentate publicului, într-o expoziţie temporară vernisată, luni, în incinta instituţiei, conform Agerpres ▲ Au ieşit la lumină zidurile fostului palat-castel regal ridcat de regele Carol Robert de Anjou (între 1307-1314), ruine din reconstrucţia comitelui Filippo Scolari, dar şi vestigii ale reşedinţei lui Ioan de Hunedoara, terminând cu ultimele intervenţii realizate la mijlocul secolului trecut ▲

Prof. Florin Draşovean, istoric şi arheolog al muzeului, a spus că exponatele sunt rezultatul muncii de aproape doi ani, care dezvăluie toate etapele evoluţiei castelului Huniade, din perioada lui Carol Robert de Anjou, de la începutul veacului al XIV-lea (anul 1307). „Sunt prezentate cele mai importante descoperiri făcute pe parcursul acestor cercetări arheologice, inclusiv piese de inventar mobil, cum ar fi ceramică, arme, vârfuri de săgeţi de armaletă, piese de harnaşament, piese din tot felul de arme de foc, dar şi alte exponate“, a spus Draşovean. Pentru a le pune în valoare, zidurile vechi vor fi curăţate, restaurate, iluminate şi acoperite cu o podea de sticlă groasă, care să permită vizualizarea lor.

Cetatea Timişoarei a trecut prin diverse stăpâniri care i-au marcat profund cursul dezvoltării. A început să se dezvolte sub stăpânirea ungară a lui Carol Robert de Anjou, în veacul al XIV-lea, devenind, pentru scurt timp, capitală a Regatului Ungar. În contextul frământărilor politice din Regatul Maghiar al secolului XIV, regele Carol Robert de Anjou a decis, în urma unei vizite efectuate în 1307, să-şi stabilească provizoriu, reşedinţa la Timişoara. Acesta a locuit aici pentru aproape 8 ani. Edificiul s-a dezvoltat în jurul unei curţi patrulatere cu turnuri cilindrice de colţ. Aşezat fiind pe o insulă, era legat de oraşul fortificat, şi el, de către rege, printr-o punte mobilă.

Între anii 1441-1456, comite de Timişoara a fost Iancu de Hunedoara, care şi-a stabilit aici reşedinţa şi a dispus edificarea unui nou castel, pe ruinele vechiului palat-castel regal, grav avariat de un cutremur. Atât castelul, cât şi fortificaţiile oraşului au fost dotate cu turnuri în plan semicircular adaptate artileriei, servind drept reşedinţă nobiliară pentru toţi regii care au poposit la Timişoara, până în 1552, când cetatea cade în mâinile otomanilor (1552-1716). După 1716 castelul a fost transformat în cazarmă de artilerie şi depozit militar.

În anul 1849, revoluţionarii maghiari, asediind Timişoara, au distrus castelul din temelii, până la punctul în care a fost nevoie de o reconstruire a edificiului.

Lucrările de reconstrucţie şi renovare s-au terminat în 1856. Edificiul a fost mult modificat, în special în ceea ce priveşte faţada. În ciuda numeroaselor modificări, castelul şi-a păstrat organizarea în jurul unei curţi patrulatere, poziţia turnului-donjon şi sala Corvineştilor de Hunedoara. Faţada principală a fost refăcută într-un stil romantic. Ferestrele, terminate în arc în plin centru, dar cu decoraţie neogotică deasupra, au luat locul orificiilor pentru piesele de artilerie, iar faţada a fost realizată în cărămidă aparentă. Primul etaj, construit pe înălţimea a două caturi normale, conţine două săli boltite în stil neogotic, una cu trei nave, iar cealaltă cu două, ce sunt construite din cărămidă şi susţinute de un şir de coloane masive. Expoziţia va rămâne deschisă până în luna februarie 2009, conform Agerpres.