Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
MNLR, muzeu de importanţă naţională
Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) din Bucureşti a fost clasificat în categoria muzeelor de importanţă naţională în urma unei hotărâri de guvern publicate în „Monitorul Oficial“ la sfârşitul săptămânii trecute. Muzeele de importanţă naţională sunt instituţii de gen care deţin în patrimoniul lor bunuri de valoare excepţională. Muzeul Naţional al Literaturii române a fost fondat în 1957, de academicianul D. Panaitescu-Perpessicius şi deţine circa 300.000 de piese, organizate în 250 de colecţii (manuscrise, acte, corespondenţă, fotografii originale, artă plastică, obiecte memoriale), 200 de titluri de carte veche românească, 20.000 de volume de carte rară, 8.000 de titluri de publicaţii periodice. Colecţiile principale ale muzeului sunt: carte rară - biblioteci de scriitori, colecţia de carte veche românească, colecţia de manuscrise: Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, Tudor Vianu, Alexandru Macedonski etc.



.jpg)