Una dintre provocările permanente ale preotului, înclinat spre „arta oratoriei”, este cea de a nu repeta, de la o predică la alta, aceleași idei și teme care ar putea plictisi auditoriul, deja familiarizat cu
„Monetele lui Mircea cel Bătrân“, o carte care apare la 58 de ani de la scrierea sa
Un volum aparţinând celui recunoscut în domeniu drept cel mai mare numismat român în viaţă, istoricul Octavian Iliescu, „Monetele lui Mircea cel Bătrân“, a fost lansat, luni, în absenţa autorului, în Sala Lapidarium a Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR). Este vorba despre o carte neobişnuită prin faptul că a fost scrisă de autorul său în 1945, la 26 de ani, însă vede lumina tiparului abia în acest an. Lucrarea este editată de Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăilei şi al Editurii „Istros“, şi dr. Ernest Oberlander Târnoveanu, şeful Cabinetului numismatică al MNIR. În ciuda vârstei fragede la care a scris volumul, consideră editorii, autorul a realizat o operă de excepţie, lucrarea fiind nu numai singura monografie numismatică de care literatura românească în domeniu dispune până în prezent, care analizează sistematic totalitatea emisiunilor vreunui principe al Ţării Româneşti, dar şi privitoare la monetăria statelor medievale româneşti. „Volumul, un model în ceea ce priveşte utilizarea datelor complexe oferite de studierea emisiunilor monetare munteneşti din anii 1386-1418, abordează modern evoluţia monedei în perioada menţionată, în context balcanic şi european, dacă nu chiar mondial la nivelul epocii“, a apreciat, la lansare, Ernest Oberlander Târnoveanu, conform Agerpres. Cartea este însoţită de un catalog care cuprinde 372 de monede din vremea lui Mircea cel Bătrân, despre care astăzi nu se mai ştie dacă se mai găsesc în vreo colecţie particulară sau de stat, a arătat Târnoveanu. Volumul este „deosebit de util“ şi, „dacă ar fi apărut la vremea sa, numismatica românească ar fi avut o altă evoluţie“, consideră Ernest Oberlander Târnoveanu.