Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Muzeu închinat sculptorului Brâncuşi
Consiliul Judeţean Dolj a decis ca lângă Palatul "Jean Mihail" din Craiova, care găzduieşte în prezent Muzeul de Artă, să se construiască un pavilion expoziţional modern, dedicat sculptorului Constantin Brâncuşi. "Vom avea peste 1.200 de metri pătraţi amenajaţi sub pământ, cu o "masă a tăcerii" şi o sală de conferinţe în jurul ei, precum şi un amfiteatru", a afirmat, într-o conferinţă de presă, Ion Prioteasa, preşedintele CJ. În prezent, într-o sală specială a Muzeului de Artă se regăseşte o parte din ceea ce s-a mai păstrat de la Brâncuşi, respectiv din atelierul de la Paris şi din donaţiile pe care le-a primit. Aici sunt expuse şase opere ale lui - "Cap de copil", "Orgoliu", "Coapsa", "Sărutul", "Vitellius" şi "Domnişoara Pogany", precum şi şase obiecte care au aparţinut marelui sculptor, şi anume un aparat de fotografiat, un creion, o cutie, ecorşeu, un scaun colţar şi o scrisoare.



.jpg)