Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Muzeul Satului de la Galaţi, aproape de deschidere
Proiectul transfrontalier „Muzeul Satului - gospodărie tradiţională“, aplicat de Consiliul Judeţului Galaţi, în parteneriat cu Centrul Cultural Dunărea de Jos şi Muzeul oraşului Cahul din Republica Moldova, este aproape gata, urmând să fie finalizat în luna octombrie. Proiectul, în valoare de 340.000 de euro, dintre care 300.000 de euro sunt asiguraţi prin fonduri europene, vizează înfiinţarea unui muzeu tradiţional etno-cultural, format din patru gospodării tradiţionale din judeţele Galaţi şi Cahul, o fântână cu roată, o fântână-cumpănă cu teică, o moară de vânt şi o afumătoare.
Muncitorii, cei mai mulţi - femei din comunele învecinate, lucrează ca acum 100 de ani, în spiritul tradiţiei de odinioară, conform Agerpres. Casele ţărăneşti, unele cu prispă, altele cu pod sau pivniţă, sunt acoperite cu stuf şi construite din paiantă, iar modul în care femeile pregătesc liantul este un adevărat spectacol pentru orice privitor. Casele sunt aproape gata: locuinţe tradiţionale, construite din paiantă - lut, apă şi paie. „Vrem să facem din Muzeul Satului un obiectiv turistic interactiv, să aducem meşteri populari olari, astfel încât vizitatorii să aibă, la plecare, şi un obiect tradiţional făcut chiar sub ochii lor“, a spus directorul Centrului Cultural, Răzvan Avram, conform Agerpres.



.jpg)