Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Muzeul Ţăranului Român are activităţi de vacanţă pentru copii
Oferta de activităţi pentru public, organizate de Muzeul Ţăranului Român (MŢR), este mai redusă pe durata verii şi este concentrată în special pe copii, a spus directorul general al muzeului, Vintilă Mihăilescu, conform Rompres. El a explicat că activităţile de la muzeu sunt mai puţin numeroase, având în vedere că mulţi dintre potenţialii vizitatori sunt plecaţi în concediu. „Atelierul de creativitate se va concentra pe activităţi cu copiii, lucrând cu diferite materiale pe diverse teme, fiind o activitate care are foarte mare succes şi care se desfăşoară foarte bine la muzeu. Avem rezervări pe o lună şi ceva, deci deja e coadă“, a spus Vintilă Mihăilescu. El crede că în lunile de vară „Serile culturale de la Clubul Ţăranului Român“ nu o să mai aibă loc. În schimb, el a apreciat că se vor desfăşura evenimentele curente ale Clubului Ţăranului Român. Un proiect al MŢR este „cinematograful regizorului român“, în colaborare cu noul val de regizori din ţară, a anunţat Mihăilescu. Pe durata verii, am făcut deja „Best of TIFF“, s-ar putea să facem „Best of Anonimul“ şi un grupaj de filme documentare. Referitor la conceptul acestor activităţi ale MŢR, Vintilă Mihăilescu a spus că se oferă o gamă largă de cultură în moduri cât mai plăcute şi mai personalizte. Pe de altă parte, directorul general al muzeului a apreciat că, sociologic vorbind, ţăranul român e pe cale de dispariţie sau a dispărut, iar societatea ţărănească se transformă în altceva. El a precizat că MŢR va păstra o relaţie privilegiată cu nişte constante ale culturii ţărăneşti, ceea ce se face prin expunerea permanentă, dar, prin expuneri temporare şi prin evenimente foarte diverse, trebuie ţinut pasul cu prezentul.