Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Negocierea contractului colectiv de muncă a fost amânată de sindicaliştii din învăţământ
Federaţiile din învăţământ au amânat, din nou, miercuri, negocierea contractului colectiv de muncă, până la eliminarea din ordonanţa privind reducerea sporurilor a dispoziţiilor care afectează drepturile elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice. Reprezentanţii profesorilor susţin că acest act normativ nu se poate aplica, deoarece „lezează drepturile salariaţilor din învăţământ“, conform Mediafax. Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea, a declarat că această ordonanţă de urgenţă a Guvernului interzice acordarea salariului de merit, a sporului pentru ore suplimentare, a sporului pentru condiţii vătămătoare şi a oricăror premii - premiul lunar din suma de 2% din fondul de salarii, premiile speciale acordate din venituri proprii -, cu excepţia premiului lunar. Liderul FSLI a subliniat faptul că această ordonanţă abrogă unele acte normative care conţin prevederi speciale pentru sistemul de învăţământ, cum ar fi decontarea navetei pentru elevi şi personalul didactic, dreptul elevilor de a beneficia de personal didactic specializat pentru predarea orelor de educaţie fizică. Cornea a mai spus că prin ordonanţa respectivă se acordă discriminatoriu ajutorul financiar pentru achiziţionarea de cărţi şi de programe educaţionale pe suport electrononic, respectiv 100 de euro. Preşedintele Federaţiei „Alma Mater“, Răzvan Bobulescu, a spus că această ordonanţă încalcă unele legi organice care acordă drepturi salariale salariaţilor din sistem, cum este, de exemplu, statutul personalului didactic, care prevede acordarea salariului de merit. De acest drept beneficiază numai 15% din cadrele didactice, acesta acordându-se pe criterii de competenţă, prin concurs.



.jpg)