Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
„Noapte dobrogeană“ la Muzeul Naţional de Geologie
Muzeul Naţional de Geologie organizează, sâmbătă, între orele 18:00-2:00, în cadrul celei de-a cincea ediţii a programului european „Noaptea Muzeelor“, o serie de activităţi reunite sub tematica „Noapte dobrogeană“.
Pentru reprezentarea principalelor comunităţi din spaţiul dobrogean, Muzeul Naţional de Geologie va colabora cu Societatea Culturală Aromână, Uniunea Democrată a Turcilor din România, Uniunea Democrată a Turco-Tătarilor Musulmani - filiala Constanţa şi Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România. Noaptea Muzeelor se deschide la Muzeul Naţional de Geologie la orele 18:00, cu atelierul de creativitate „Culoare, formă şi tradiţie în Dobrogea“, dedicat copiilor cu vârste cuprinse între cinci şi zece ani, care se va desfăşura în următoarele intervale orare: 18:00-18:45 şi 19:00-19:45, conform Agerpres. Atelierul constă în realizarea de marionete de hârtie reprezentând principalele comunităţi din spaţiul dobrogean îmbrăcate în costume populare tradiţionale specifice fiecărei etnii. Publicul adult este aşteptat între orele 18:00-19:00 la întâlnirea cu solitarul explorator Alin Totorean, care va avea plăcerea să vorbească despre peripeţiile, riscurile şi farmecul expediţiei sale în Australia, în cadrul prelegerii „Învingător în lupta cu deşertul Australian“. Tot sub semnul descoperirii se desfăşoară, în intervalul orar 19:00-19:45, conferinţa „Cetatea Halmyris“, ţinută de prof. dr. Mihail Zahariade, şef al Centrului de Tracologie din cadrul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan“. În intervalul 19:45-20:00, Muzeul Naţional de Geologie îl are invitat pe marele canoist român Ivan Patzaichin, în calitate de personalitate marcantă a comunităţii lipoveneşti. Tot pentru „Noaptea Muzeelor“ 2009 Muzeul Naţional de Geologie îşi invită vizitatorii la o serie de expoziţii de fotografie veche, de costume, ţesături şi obiecte tradiţionale şi de preparate culinare aromâne, turceşti şi lipovene.