Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Noaptea Institutelor Culturale, la Bucureşti

Noaptea Institutelor Culturale, la Bucureşti

Data: 02 Iunie 2008

Cea de-a doua ediţie a Nopţii Institutelor Culturale, la care, pentru moment, şi-au anunţat participarea Institutul Cultural Român (ICR), Institutul Francez, Centrul Ceh, Centrul Cultural Ungar şi Institutul Polonez, se va organiza în noaptea de 27 spre 28 iunie, informează ICR. Cea de-a doua ediţie a Nopţii Institutelor Culturale este organizată de ICR în parteneriat cu British Council, Institutul „Goethe“, Institutul Italian de Cultură, Institutul „Cervantes“, Centrul Cultural Ungar, Institutul Polonez, Centrul Ceh şi Institutul Francez. În toate aceste institute, în noaptea de 27 spre 28 iunie, se vor organiza proiecţii de film, spectacole de dans şi muzică, expoziţii, petreceri.

La ICR, manifestările vor debuta la ora 18:00, cu expoziţia de benzi desenate „Europenii îi privesc pe europeni“. Concepţia şi textele expoziţiei aparţin lui Jean Auquier, iar scenografia lui Didier Geirnaert. La vernisaj vor vorbi Lidia Badea, responsabil activităţi bilaterale, Delegaţia Valonia-Bruxelles, Dodo Niţă, preşedintele Asociaţiei Bedefililor din România, şi desenatorul Alexandru Ciubotariu. Expoziţia va fi găzduită de Institutul Cultural Român în perioada 27 iunie-8 iulie.

Totodată, începând cu ora 19:00, ICR va fi gazda „Ultimilor rapsozi“, un grup de 25 de săteni care vor desfăşura activităţi tipice locului lor de baştină, Vinerea, judeţul Alba. Astfel, publicul va putea să guste bucate pregătite de ei, să-i cunoască pe oamenii importanţi din sat, potcovarul, tâmplarul, dulgherul, iconarul, fierarul şi va discuta cu Grigore Leşe.

Seara va continua la ICR, de la ora 22:30, cu proiecţia unor documentare, printre care: „Obiceiuri din Bucovina“, realizat în 1937 de Fundaţia Culturală Regală „Principele Carol“, cu colaborarea „Societăţii Compozitorilor Români“ şi a Oficiului Naţional de Turism; „Obiceiuri folclorice de iarnă din România“, realizat de studioul de film „Alexandru Sahia“ la sfârşitul anilor â60, cu un comentariu în limba franceză. În plus, va fi proiectată şi o serie de scurtmetraje despre fondul etnografic bucovinean, realizate în anii 1973-1974 de regizorul de filme documentare Ion Filip.

La Institutul Francez, evenimentele vor debuta la ora 18:00 şi se vor întinde pe parcursul a circa nouă ore. Astfel, în holul institutului se va organiza o manifestare denumită „Cutia cu muzică“, o selecţie a unor titluri din repertoriul muzical francez, în timp ce în curtea interioară se vor degusta specialităţi franţuzeşti, iar sălile instituţiei vor găzdui reprezentaţii de dans, muzică şi activităţi ludice. Şi sala „Elvira Popescu“ a Institutului Francez se va deschide pentru public, fiind proiectate filmele: „Când eram cântăreţ“ de Xavier Giannoli (2006), „Azi eram frumoasă, jună“ de Alexandra Gulea (2008), „Cântecele de dragoste“ de Christophe Honoré (2007) şi „Nu pe gură“ de Alain Resnais (2003). În acelaşi timp, Centrul Cultural Ungar şi Institutul Polonez vor organiza o serie de manifestări culturale la sediul Centrului Ungar, sub titulatura „Warsaw - Budapest: Night Express“. Nume sonore ale Şcolii Poloneze a Afişului vor fi reunite în expoziţia „Motive româneşti în afişul polonez“, menită să prezinte creaţii dedicate filmelor româneşti care au rulat pe marile ecrane din Polonia, pelicule regizate de Liviu Ciulei, Dan Piţa, Mircea Veroiu, Sergiu Nicolaescu. De la începutul nopţii până la ora 23:45, vizitatorii sunt invitaţi să participe şi la concursurile lansate de Centrul Cultural al Republicii Ungare şi Institutul Polonez, sub forma unei anchete cu întrebări culturale. Înainte de miezul nopţii se vor juriza răspunsurile, iar câştigătorii vor fi premiaţi.