Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Noi standarde de calitate în învăţământul preuniversitar
Guvernul a stabilit, în ultima şedinţă, standardele de referinţă şi indicatorii de performanţă pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în învăţământul preuniversitar, conform Agerpres. De asemenea, Guvernul a modificat, marţi, printr-o ordonanţă de urgenţă, Legea învăţământului nr. 84/1995 în sensul constituirii unui fond distinct pentru dezvoltare instituţională de finanţare prin competiţie a instituţiilor de învăţământ superior acreditate.
Conform noului act normativ, instituţiile de învăţământ vor fi obligate să comunice sistematic cu părinţii şi cu ceilalţi beneficiari de învăţământ din comunitate, să implementeze programe şi să ia măsuri de diminuare a violenţei în şcoală, să demonstreze, la un interval de 3 ani, că au înregistrat progrese în ceea ce priveşte amenajarea, dotarea şi întreţinerea spaţiilor şcolare, administrative şi auxiliare, precum şi în ceea ce priveşte utilizarea spaţiilor, în privinţa dotării cu fond de carte, material informatic, în utilizarea bibliotecii şcolare. Personalul şcolii va trebui să demonstreze abilităţi în ceea ce priveşte modul de organizare internă, de luare a deciziilor, de comunicare, se mai prevede în noul act normativ. Totodată, personalul şcolii, beneficiarii educaţiei şi, după caz, părinţii trebuie să se implice în mod sistematic în campaniile de prevenire a comportamentelor dăunătoare sănătăţii. Cadrele didactice vor trebui să demonstreze un nivel ridicat de cunoaştere a activităţii şcolii iar fiecare profesor va descrie, pentru fiecare grupă/clasă şi elev/student, punctele tari şi cele slabe privind realizarea obiectivelor curriculare. Cadrele didactice vor folosi cu precădere stimulente pozitive (laudă, încurajare), iar rezultatele şcolare vor fi înregistrate şi comunicate, după caz, părinţilor. Echipamentele, materialele, mijloacele de învăţământ şi auxiliarele curriculare vor fi adaptate la nevoile speciale identificate, conform Agerpres. Sprijin financiar pentru universităţile de elită Guvernul a modificat, marţi, printr-o ordonanţă de urgenţă, Legea învăţământului nr. 84/1995 în sensul constituirii unui fond distinct pentru dezvoltare instituţională de finanţare prin competiţie a instituţiilor de învăţământ superior acreditate. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Guvernului, fondul este menit să sprijine un număr limitat de universităţi care au un potenţial de excelenţă dovedit şi care au şanse să intre în elita universităţilor mondiale. Prin noile reglementări, Guvernul sprijină intrarea universităţilor româneşti în topurile internaţionale ale instituţiilor de învăţământ superior acreditate, precizează sursa citată. De asemenea, un număr de 90 de unităţi de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică, inovare şi universităţi vor avea acces până în 10 octombrie 2009 la bazele de date bibliometrice şi bibliografice Thomson ISI, potrivit site-ului Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică. THOMSON ISI este autoritatea recunoscută pe plan internaţional pentru evaluarea ISI a jurnalelor ştiinţifice, creat în colaborare cu prestigiosul Institute for Scientific Information din Philadephia, SUA, care va ajuta cercetătorii să găsească, să analizeze şi să folosească informaţiile din domeniul ştiinţe, ştiinţe sociale şi umaniste, artă.