Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
„O poveste despre libertate“
Expoziţia de fotografie documentară care marchează 20 de ani de la căderea comunismului este deschisă la Centrul de informare al Reprezentanţei Comisiei Europene, până la sfârşitul lunii februarie 2010. Reprezentanţa Comisiei Europene în România, împreună cu istoricul Andrea Varga, oferă publicului din România „O poveste despre libertate“ în imagini şi sunete. Seara pot fi ascultate emisiunile Europei Libere de acum 20 de ani. Azi, 22 decembrie, seara, va fi difuzat filmul „Desprinderea - Revoluţia română“, un documentar artistic realizat în 1990 de regizorul Şerban Comănescu, cuprinzând scene detaliate ale revoluţiei din Bucureşti, imagini filmate de cineaştii studioului Sahia Film începând chiar din ziua de 21 decembrie. Imagini cu o valoare excepţională din punct de vedere istoric şi artistic sunt dispuse precum punctele pe piese de domino de înălţimea unui om. Acestea spun „povestea“ eliberării României şi dau măsura solidarităţii dintre popoarele europene în lupta lor pentru libertate, reunind destinele cetăţenilor români, germani, polonezi, cehoslovaci, maghiari şi a celor din fosta URSS. Vizitatorii pot fi tipografi, imprimând la tipografia mobilă aflată în expoziţie produse proprii din banca de imagini pusă la dispoziţie. Acestea pot fi luate acasă şi astfel expoziţia va continua în alt mod, în alte spaţii, spectatorul devenind participant şi parte organică a evenimentului, conform ICR.