Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Obiecte din bronz descoperite într-un sit pe Târnavele Mici
Zeci de obiecte de bronz, vechi de peste trei milenii, aflate într-o stare de conservare foarte bună, au fost descoperite, în doar două zile de cercetare arheologică, în situl de la Pănade, de pe Valea Târnavei Mici. Muzeograful Horia Ciugudean a spus că sunt folosite cele mai moderne tehnici de investigaţie arheologică, inclusiv cel mai performant model de detector de metale existent în prezent în lume, datorită colaborării între Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Institutul de Arheologie din Berlin, care suportă financiar costurile acestei campanii arheologice, în valoare de 12.500 de euro. Semnat în 2007, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea de prelungire, parteneriatul are drept obiectiv cercetarea sitului arheologic de la Pănade, comuna Sîncel, unde a fost descoperit un important depozit de bronzuri. Anul trecut, fizicieni de la Institutul de Arheologie din Berlin au realizat, cu ajutorul unui magnetometru, o hartă subterană a sitului. În doar două zile au fost recuperate 35 de obiecte de bronz diverse, cum ar fi fragmente de topoare, o lamă de sabie ruptă ritualic, o fibulă, ace, numeroase seceri şi un fragment dintr-o lance deteriorată, de asemenea, în mod ritual, lingouri de bronz. Au fost găsite şi fragmente ceramice, de culoare neagră. Depozitul datează din epoca Hallstattului I, din jurul anului 1.200 î.Hr., conform Agerpres.



.jpg)