Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Olimpiada micilor meşteşugari la Sibiu

Olimpiada micilor meşteşugari la Sibiu

Data: 21 August 2008

▲ Peste 150 de copii din ţară vor participa în perioada 22-27 august, în cadrul Muzeului în aer liber din Sibiu, la faza naţională a celei de a 13-a ediţii a Olimpiadei „Meşteşuguri artistice tradiţionale“ ▲ Fiecare concurent îşi va putea etala, în cadrul gospodăriei, devenită propriul atelier de creaţie, obiectele confecţionate de-a lungul anilor, având şi posibilitatea de a le vinde celor interesaţi ▲

Începând cu ediţia din anul 2004, manifestarea a dobândit şi un caracter interactiv, micii învăţăcei devenind mari instructori pentru vizitatorii de orice vârstă, dornici să-şi exerseze îndemânarea în cadrul atelierelor iniţiate (la războiul de ţesut sau chiar la roata olarului), conform Agerpres. Dintre meşteşugurile tradiţionale, transmise din generaţie în generaţie, prezente în concurs, amintim: ţesut, confecţionat port popular - broderie, broderie pe piele, cusut, împletit, icoane pictate pe sticlă sau pe lemn, mobilier pictat, sculptură în lemn, confecţionat măşti şi podoabe, împletit fibre vegetale, olărit, prelucrat şi decorat metale, os sau corn, confecţionat instrumente muzicale. Pe lângă demonstraţiile micilor meşteşugari, vor exista şi momente artistice oferite de Ansamblul Multietnic „Prietenia“ din M. Kogălniceanu, Constanţa şi de Grupul Folcloric „Strejăncuţa“, Straja, Suceava, formate, de asemenea, din copii talentaţi. Conducerea Complexului Naţional Muzeal ASTRA Sibiu a luat iniţiativa de a invita 25 de copii din localitatea Straja, afectată în urma inundaţiilor, să participe, în calitate de invitaţi şi oaspeţi ai Olimpiadei, asigurându-le, pe toată durata şederii lor în Dumbrava Sibiului, un program cultural şi educaţional divers şi extrem de atractiv. Concomitent cu Olimpiada, la Sibiu se va desfăşura ce-a de-a XVI-a ediţie a Expoziţiei-Concurs de Pictură Religioasă „Icoana din sufletul copilului“, organizată sub înaltul patronaj al Patriarhiei Române, precum şi Tabăra de pictură pe sticlă, aflată la cea de-a IV-a ediţie, având ca mentor pe Maria Constantinescu, artist plastic din Bucureşti, membru de onoare al Academiei Artelor Tradiţionale din România.

Copii sinistraţi, în tabăra de creaţie

Ansamblul „Strejăncuţa“ din judeţul Suceava, format din 27 de copii, victime ale inundaţiilor, a sosit marţi la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, conform celor precizate de purtătorul de cuvânt al muzeului, Ovidiu Baron. Copiii cu vârste între 8 şi 17 ani vor sta zece zile la Sibiu, unde se vor bucura de o tabără de creaţie, urmând să ia parte şi la Olimpiada meşteşugurilor artistice tradiţionale, care va avea loc între 22 şi 27 august. Muzeografii sibieni s-au ocupat de pregătirea unui program de agrement pentru copii, care presupune atât cunoaşterea amănunţită a Muzeului în aer liber, cât şi excursii în câteva localităţi învecinate.

Copiii se vor juca în cadrul Etno-Tehno Parc şi vor primi cadouri constând din rechizite şi jucării donate de către Fundaţia RTC. Din dorinţa de a le oferi un ajutor cât mai consistent, muzeul sibian apelează şi la generozitatea sibienilor, care pot veni în sprijinul copiilor din Straja cu jucării, hăinuţe sau cu orice alte obiecte utile. De asemenea, muzeografii sibieni fac şi o colectă pentru sătenii din Straja, motiv pentru care speră să obţină, din partea sibienilor, aparatură electronică mai veche, haine sau chiar donaţii în bani. Înfiinţat în anul 1972, Ansamblul „Strejăncuţa“ a activat cu întreruperi până în 1998, când a fost reorganizat de Elisabeta Teleagă, cea care coordonează repetiţiile şi spectacolele copiilor şi în prezent. Grupul va putea fi văzut, la Sibiu, pe 22 august, în spectacolul inclus în programul Olimpiadei meşteşugurilor artistice tradiţionale, unde va prezenta cântece (Pădure, verde pădure, Cântă cucul, Sus, opincă) şi dansuri tradiţionale.