Ora de religie pe placul tinerilor

Există falsa percepţie că tinerii zilelor noastre nu mai sunt preocupaţi de spiritualitate, de religie, poate şi din cauza faptului că aleg să nu dezvăluie aceste lucruri decât foarte puţin, considerând că această trăire ţine mai mult de intimitatea sufletului lor. Prin teatrul religios se deschid şi înţeleg lucruri la care altfel nu ar fi ajuns, îşi răspund la întrebări la care altfel nu ar fi găsit un răspuns pe măsura exigenţelor impuse chiar de ei. Punerea în scenă a unui text religios, a unei opere deosebite, nu doar transformă ora de religie într-un moment deosebit de atractiv, dar şi antrenează un tip de descoperire aparte, le dezvăluie elevilor lucruri complexe care, poate altfel predate, nu ar fi fost pe deplin înţelese.

Reprezentaţiile teatrale nu sunt nicidecum o descoperire a omului contemporan; din cele mai vechi timpuri, într-o formă sau alta, în marile cetăţi precum Constantinopol sau Roma se puneau în scenă creaţii clasice. Însă, tot mai adesea, erau puse în scenă piese care subliniau degradarea umanului - butaforie vulgară, interpreţi din medii famate a căror artă actoricească se rezuma la mişcări şi gesturi indecente. Acest tip de teatru vulgar a fost, cum este şi firesc, refuzat şi criticat de Biserică. "Realitatea antichităţii greceşti făcea din teatru o reprezentare mai mult sau mai puţin morală, atunci ajungându-se ca teatrul să fie aspru criticat, dintr-o anume perspectivă. În predicile sale, Sf. Ioan Gură de Aur a înfierat teatrul, pentru că reprezentările conduceau la imoralitate; acele piese cu caracter păgân într-adevăr îndemnau la săvârşirea unor păcate şi proliferau patimile. Fără a încălca canoanele Sfinţilor Părinţi, fără a încălca normele morale, fără a recurge la invenţii şi artificii cu caracter eretic, teatrul este un instrument util, cu beneficii nenumărate asupra elevilor", susţine doamna prof. dr. Denisa Mănoiu, profesor de religie la Colegiul Naţional "Costache Negruzzi".

Mai târziu însă, către secolul al X-lea, cu ocazia anumitor sărbători, în bisericile bizantine se prezentau episoade dramatice cu subiecte biblice, tradiţie care a continuat neîntrerupt cu autori şi actori din rândul clericilor sau al laicilor. "Din punct de vedere pedagogic, metodic, anumite piese de teatru au fost acceptate pentru că ne descopereau legătura omului cu divinitatea; de exemplu, piese populare, cum ar fi "Viflaimul", care ilustra Naşterea lui Iisus Hristos, au fost acceptate. Biserica Ortodoxă nu a fost niciodată restrictivă, a îmbrăţişat tradiţiile poporului român, nu le-a condamnat, nu le-a interzis, însă, aşa cum spuneam, respectându-se canoanele şi normele morale", a continuat doamna Mănoiu.

Punerea în scenă a unui text religios, a unei opere deosebite, nu doar transformă ora de religie într-un moment deosebit de atractiv, dar şi antrenează un tip de descoperire aparte, le dezvăluie elevilor lucruri complexe care, poate altfel predate, nu ar fi fost pe deplin înţelese. "Am observat că prin teatru folosim şi alţi lianţi, care fac atractivă ora de religie în rândul elevilor: dramatizarea, jocul de rol, implicarea imaginilor vizuale, auditive, care creează fondul aperceptiv al copilului.

Foarte bine putem discuta, spre exemplu, despre Feodor Dostoievski, despre traseul său iniţiatic. Este un scriitor greu de perceput la adevărata valoare, e un scriitor al duhului, iar la liceu, prin joc, dramatizare, poţi să-l familiarizezi pe elev cu gândirea sa profundă, care l-a transformat într-un creştin adevărat şi adept al lui Hristos la modul frumos, teologic înalt", subliniază doamna profesor.

Prin teatru, elevii se descoperă şi se regăsesc pe sine

Elevii au înţeles toate acestea, dar şi altele mult mai multe - s-au descoperit pe ei, pe cei din jurul lor, şi-au răspuns unor întrebări lăuntrice, care poate altfel ar fi zăcut cine ştie cât în cele mai ascunse unghere ale sufletului lor. Ultimul capitol din "Demonii" lui Dostoievski - "La Tihon", mărturisirea tulburătoare a lui Stavroghin (n.a. - personajul principal ateu) a fost pusă în scenă de şase elevi de la Colegiul "Costache Negruzzi", în cadrul unei ore de religie: unii au jucat în piesă, unii au fost artizanii decorurilor şi scenariului adaptat, iar alţii au adus în faţa celor prezenţi, profesori de religie la alte instituţii de învăţământ, argumente care subliniau importanţa studierii lui Dostoievski într-o astfel de oră.

Înţelegerea pe deplin a frământărilor, a stărilor generate de necredinţă şi a modului în care sunt scoase în evidenţă duc la o "diagnosticare" a răului.

Elevii protagonişti, dar şi colegii acestora care au urmărit ulterior reprezentaţia au descoperit, aşadar, actualul din opera lui Dostoievski: dedublarea omului, dezumanizarea, confuzia socială, diabolicul etc. fac parte din societatea zilelor noastre. Au înţeles că săvârşirea păcatului reprezintă pentru om calea cea mai uşoară, însă deloc izbăvitoare; lupta cu sine, cu tentaţiile lumii cotidiene, pentru a distinge răul de bine, fiind tot mai greu de dus de unul singur, având nevoie de protecţia şi îndrumarea semenilor.

"Este mult mai comod să accepţi răul, pentru că este cea mai uşoară cale. Faptul că a ales sinuciderea în final a fost un mod de a spune că aş fi putut face aşa, dar refuz, pentru că eu am ajuns la un nivel la care conştientizez ce înseamnă binele şi îl disting de rău", este de părere "regizoarea" Andreea Zoderu, elevă în clasa a XII-a, completată de Costin Puşcaşu, cel care l-a interpretat pe stareţul Tihon din romanul scriitorului rus: "Chiar dacă avem siguranţa unor rădăcini sănătoase, a unei ancore solide, se întâmplă să avem nevoie de cineva care să ne ridice. În piesa "Demonii", Tihon este acel cineva, care nu face altceva decât să facă voia Domnului. În zilele noastre se întâmplă în acelaşi mod, iar numeroşi tineri au nevoie să se agaţe de ceva, de cineva, care să-i îndrepte spre drumul luminos, plin de beneficii spirituale şi trupeşti. Iar Tihon cred că poate fi interpretat în zilele noastre chiar de oamenii Bisericii, călugări, preoţi, dar şi de părinţi, profesori, oameni care ne iubesc şi despre care ştim că ne vor binele".

Există însă falsa percepţie că tinerii zilelor noastre nu mai sunt preocupaţi de spiritualitate, de religie, poate şi din cauza faptului că aleg, din varii motive, să nu dezvăluie aceste lucruri decât foarte puţin. Prin teatrul religios însă ei se deschid şi înţeleg lucruri la al căror miez altfel nu ar fi ajuns. "Trebuie să existe voinţă, muncă, deschidere, şi atunci, prin toate acestea, îmbinate cu o sclipitoare inteligenţă, cultură şi dorinţă a omului de a "cunoaşte, caută şi găseşte", după cum spune şi Mântuitorul, tânărul va înţelege ce înseamnă religia. Iată că nu doar au parcurs o "altfel" de oră de religie, actorii au înţeles ce înseamnă ateismul, au înţeles prin intermediul personajelor care este diferenţa între credinţă şi necredinţă. S-a produs astfel o implementare directă a ceea ce trebuie şi a ceea ce nu trebuie să facem. Poate doar comentând şi discutând pe chestiuni pur teoretice nu am fi ajuns la acest deznodământ, la această înţelegere profundă din partea elevilor", spune doamna profesor Denisa Mănoiu.

Teatrul ca metodă de predare a religiei

Încă din vechime, teatrului cu caracter religios i-au fost recunoscute virtuţile terapeutice şi educaţionale, nefiind considerat doar o activitate cultural-artistică. Textul pus în scenă redă actorilor libertatea de a se vindeca de emotivitate, de a se privi pe sine, de a se dezvolta personal. "Prin astfel de activităţi ne dezvoltăm latura artistică, creativă, învăţăm despre Dumnezeu, despre bine şi rău, răspundem unor întrebări interioare... Există infinit mai multe beneficii prin asemenea activităţi derulate la ora de religie, decât atunci când îţi este predat ceva în mod mecanic; tot mecanic ajungem să învăţăm şi noi, fără a simţi... De asemenea, cred că îţi dezvolţi mult mai multe aptitudini, ne ajută şi la alte discipline. În şcolile noastre lucrurile sunt câteodată monotone, lipseşte versatilitatea lecţiilor; la o astfel de oră de curs nu eşti atent dintr-o necesitate, ci vrei să fii atent", concluzionează Costin Puşcaşu, elev la Colegiul "C. Negruzzi". Mai mult, acesta le cere profesorilor să îmbine disciplinele, să treacă de anumite bariere: "Religia se poate îmbina armonios cu orice fel de artă, fie ea plastică, vizuală sau muzicală. Dar foarte bine se poate intersecta cu literaura. Întâi de toate însă, profesorii, indiferent de formaţie, trebuie să ne facă să gândim pentru noi, să ne ajute să ne dezvoltăm personal".

Teatrul religios poate cu uşurinţă să reprezinte interfaţa creştinului în raport cu alte culturi, poate reda frumuseţea şi înţelesurile adevăratei credinţe. "Teatrul poate fi o excelentă formă de predare postmodernă a religiei. Prin astfel de lucruri, care atrag copiii, îi putem aduce lângă noi, descoperind frumuseţea învăţăturii ortodoxe, pe cei care nu sunt creştini practicanţi. Iar teatrul se poate pune în scenă în orice şcoală, pentru că oriunde să găsesc copii talentaţi. Ora de religie, după cum a spus un elev mai devreme, este libertate; este locul unde trebuie să te regăseşti pe tine, să vezi cine eşti, să realizezi că Dumnezeu te iubeşte...", completează doamna profesor.

Ora de religie este ora de libertate

Teatrul presupune interdisciplinaritate, conexiuni cu alte discipline, între care, aparent, nu există o legătură. Este o metodă tot mai des folosită în predarea religiei, pentru că vizează nu doar relaţia elevului cu Dumnezeu, ci şi pregătirea şi dezvoltarea copilului, profesorii fiind de acord cu faptul că astfel se trăieşte în mod real şi se pun în practică lucrurile ştiute la nivel de simbol.

Şi astfel de metode îi determină pe elevi să se apropie mai mult de Dumnezeu, de lucrurile simple, dar benefice sufletului, pentru că, la un moment dat, ajungem să nu ne dorim nimic altceva decât să-L avem aproape pe Dumnezeu, după cum subliniază şi tânărul Călin Boişteanu: "Când L-a descoperit pe Dumnezeu, Dostoievski a putut vedea în trecutul lui cât de mult gol, cât de mult rece a fost ... şi ce căldură a venit deodată. Orice ai avea, nimic nu te va salva, afară de Dumnezeu. Stavroghin, personajul lui Dostoievski, tindem să gândim că avea totul din ceea ce şi-ar dori un om: bani, relaţii, putere, faimă, era frumos, deştept; avea totul, însă de fapt acest "tot" reprezenta "nimicul". Numai ceva de factură spirituală ar fi putut să-l salveze. Aşa se întâmplă şi astăzi cu unii oameni".

Tinerii de astăzi nu au nevoie de studii care să le arate, eventual în procente, că Dumnezeu există sau nu. Ei simt că Dumnezeu este Unul, este acolo, le oferă sprijin şi ajutor când sunt lipsiţi de speranţe, singura condiţie fiind aceea de a-şi lăsa inima să se deschidă în acea direcţie. "Fără Dumnezeu, degeaba ai orice îţi doreşti pe lume, şi cred că mulţi colegi ai mei încep să-şi dea seama de acest aspect; ai nevoie de un sprijin lăuntric, o ancoră şi o rădăcină care să îţi spună de unde vii, încotro de îndrepţi şi ce loc îţi va oferi stabilitate. Iar un astfel de sprijin nu-l poţi regăsi decât în credinţă, în Dumnezeu. Chiar dacă nu-L poţi atinge, pipăi, simţi, El este acolo", spune eleva Alina Luchian.

Să dai sens vieţii tale, să te descoperi pe tine, să descoperi oamenii din jurul tău, să priveşti cu ochii minţii şi să dai culoare universului tău... Să mergi dincolo de cuvinte, să le descoperi taina... Să le acorzi libertatea să şi le dezvăluie singuri pe toate acestea. De asta au nevoie tinerii şi o cer: "Ora de religie este singura în care nu ţi se impun anumite bariere, spre care tu nu ai voie să priveşti sau să le depăşeşti. Este ora de libertate, aici având şansa să descoperi şi să te descoperi pe sine, să fii descoperit de ceilalţi, în ideea unui parcurs cât mai lin în viaţă".