Sesiunea a II-a de comunicări din 6 octombrie a avut ca temă centrală „Repere privind pastorația și sprijinirea familiei creștine în viața Bisericii”, în cadrul căreia au fost susținute referate. La
Sesiunea a II-a de comunicări din 6 octombrie a avut ca temă centrală „Repere privind pastorația și sprijinirea familiei creștine în viața Bisericii”, în cadrul căreia au fost susținute referate. La
Teologi, istorici, cercetători și cadre universitare din țară și din străinătate au participat, în perioada 4-6 octombrie 2026, la cea de‑a 5‑a ediție a Simpozionului internațional „Istorie, cultură și
Numeroşi clerici din Mitropolia Munteniei și Dobrogei susțin în aceste zile lucrările pentru obținerea gradului I clerical. Evaluarea are loc la Centrul național de formare continuă „Sfântul Preot
Joi, 1 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, au fost
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent duminică, 4 octombrie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Sebeșel, Protopopiatul Sebeș, unde a săvârşit slujba de resfințire a
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
În fiecare an, începând cu 1991, la 1 octombrie, ca urmare a rezoluției 45/106 din anul 1990 a Organizației Națiunilor Unite, în întreaga lume se sărbătorește Ziua Internațională a persoanelor vârstnice.
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Sibiu. În cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, seniorii au beneficiat gratuit de
Protoieria Sector 3 Capitală a respectat și în acest an tradiția frumoasă de ajutorare a elevilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse prin oferirea de ghiozdane complet echipate. 300 de elevi
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la începutul lunii septembrie s‑a desfășurat în parohiile din cuprinsul Eparhiei Banatului de Munte campania umanitară „Ghiozdanul
Academia Regală Suedeză de Științe a decis să acorde Premiul Nobel pentru Fizică pe 2026 lui Francis Halzen, „pentru contribuțiile decisive la Observatorul de Neutrini IceCube și pentru descoperirea
În condițiile în care peste 40% dintre români locuiesc în gospodării supraaglomerate, faţă de 16,9% în UE, nevoia de dezvoltare a proiectelor rezidențiale la preţuri accesibile, în special în marile
Scăderea nivelului de trai şi sărăcia sunt principalele motive de îngrijorare pentru români, iar temerile lor sunt mai accentuate decât în majoritatea statelor Uniunii Europene, arată datele din Eurobarometrul
Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat luni seară pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul. Este a patra nominalizare de premier, după demiterea Guvernului
Circulaţia rutieră pe autostrada A1, sectorul între nodurile de la Boiţa şi Cisnădie/Şelimbăr, a fost închisă până la 19 decembrie, pentru construcţia pasajului peste breteaua care asigură descărcarea în
Odată cu venirea frigului, mulți oameni observă că pielea devine mai uscată, mai aspră și începe să provoace mâncărime. Uneori, senzația poate deveni atât de supărătoare încât să tulbure somnul sau
Abia a împlinit 38 de ani. Și-a sărbătorit aniversarea alături de frumoasa lui soție și cei doi copilași. Când a suflat în lumânări și și-a pus o dorință, s-au amestecat multe aspirații familiale,
Timp de decenii, pacienții cu insuficiență renală terminală (cei ai căror rinichi nu mai funcționează aproape deloc) au fost nevoiți să își modifice drastic viața. Pentru milioane de oameni din întreaga
Tofu. Tempeh. Seitan. Câteva apariții relativ noi pe piața românească. Denumirile străine ne determină o oarecare reticență, astfel că, de multe ori, rămân neobservate pe rafturile supermarketurilor. Și,
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Astăzi, „Universul Euharistic” este gata. Potirul monumental din marmură străjuiește lângă Catedrala Arhiepiscopală din Roman și își așteaptă inaugurarea. Cu o lună în urmă, când l-am întâlnit pe
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Doamne, iartă-mă! Lumină, Doamne, lumină îmi doresc! Trandafirul vieţii Îmi spune că Tu eşti Alesul! Doamne, iartă-mi păcatele Şi du-mă Mai departe... (Elena Teodora Anton, cls. I A, Şc. "Alecu
An de an, în ziua de 21 mai, îi sărbătorim pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, cei "întocmai cu apostolii". După 300 de ani de suferinţe şi de prigoniri pentru creştini, au sosit zilele de domnie ale
Dragii mei, după ce ne-am bucurat împreună de Sărbătoarea Sfintei Învieri şi de cea a Înălţării, o altă mare sărbătoare vine să ne umple sufletele de bucurie. În această duminică prăznuim minunea Pogor
Ajutorul lui Dumnezeu Dumnezeu, ocrotitorul nostru, Ne ajută şi ne mântuieşte Cu toată iubirea Lui în situaţii grele. (Andrada Marin, cls. a II-a A, Şc. nr. 89 "Nicolae Labiş",
Dragii mei, iată că după sărbătoarea Învierii Domnului a sosit o altă sărbătoare de mare bucurie pentru noi, Înălţarea Domnului. După cum cred că ştiţi, Înălţarea este unul dintre cele douăsprezece
Familia creştină Familia creştină Familia mea, părinţii mei sunt creştini, Ei se roagă, Ei se duc la biserică Şi se roagă ca orice familie credincioasă. (Andrada Marin, cls. a II-a A, Şc. nr. 89
Hristos a înviat! Astăzi, dragii mei, vă voi povesti puţin din viaţa unui sfânt pe care poate nu îl cunoaşteţi aşa de bine, dar care sper că va bucura sufletele voastre prin aceste câteva rânduri. Este vorba
Ziua de Duminică este importantă pentru toţi creştinii, deoarece Dumnezeu a creat lumea în şase zile, iar în a şaptea zi S-a odihnit; Mântuitorul Iisus Hristos a înviat Duminica. Noi Îl preaslăvim pe Dumneze
Dumnezeu este Tatăl ceresc, Dumnezeu ne iubeşte când facem fapte bune. Lui Dumnezeu Îi place când ne ajutăm unii pe alţii. Dumnezeu ne-a dat pâinea ca să o mâncăm. Dumnezeu S-a răstignit pentru
Dragi copii, în săptămâna ce urmează, pe data de 5 mai, o vom prăznui pe Sfânta Mare Muceniţă Irina, de aceea m-am gândit ca în rândurile de mai jos să vă povestesc un episod minunat din viaţa acestei
Cu siguranţă ştiţi că a patra duminică după Paşti se numeşte Duminica Slăbănogului. Dacă aţi ascultat cu atenţie când s-au citit Apostolul (Faptele Apostolilor 9, 32-42) şi Sfânta Evanghelie (Ioan 5,
După fapte minunate Ni le-a lăsat pe pământ. Cine sunt aceste şapte Ce îl fac pe om mai sfânt? (Sfintele Taine) Pe pământ au vieţuit, Pe Domnul L-au preţuit. De aici când s-au mutat, Viaţă
Hristos a înviat! Dragi copii, pe 23 aprilie îl prăznuim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, un sfânt care cu siguranţă vă este şi vouă foarte drag. Vă istorisesc astăzi două din multele minuni pe care acesta
Maica Domnului - icoana dragostei fără sfârşit Noi trebuie să ne închinăm Maicii Domnului Şi să o rugăm să mijlocească la Dumnezeu pentru noi; Să ne ajutăm unii pe alţii, slăvind pe Dumnezeu în
Un iepure care privea mersul leneş al unei ţestoase îi spuse acesteia în glumă: - Vrei să facem o întrecere, să vedem cine aleargă mai repede? Ţestoasa încuviinţă. A doua zi, dis-de-dimineaţă, veniră
Avem nevoie de: 2 ouă, 8 linguri mari de zahăr, 8 linguri mari de ulei, 12 linguri mari de lapte, 12 linguri mari de făină, 1 linguriţă mică praf de copt. Cum procedăm: Toate ingredientele se pun într-un vas
Dragi copii, ştiţi desigur că duminica a III-a după Paşti este Duminica Mironosiţelor. Dar ştiţi şi că această duminică este zi de sărbătoare a femeii creştine? Căci dragostea, credinţa şi devotamentul
Mihail Panait (8 ani), Strejnicu, Prahova
Mă numesc Panait Mihail şi am doar 8 ani. Îmi place foarte mult să merg la biserică. Mămica mea m-a dus la biserică încă de pe vremea când eram prunc. Mă simt foarte bine când sunt în biserică, alături
Pe 11 aprilie îl prăznuim pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, de aceea vă scriu astăzi două minuni săvârşite de acest sfânt în timpul vieţii. A fost o vreme când în mănăstire se terminase făina pen
Hristos a înviat! Ne aflăm, dragii mei, în Săptămâna Luminată şi, ca în fiecare an, în vinerea din această săptămână prăznuim Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului. Acest praznic
Ouă roşii, cozonac, Eu în coş le-am aşezat, La biseric-am plecat Şi săracilor le-am dat, Îngerii s-au bucurat, Şi în jurul meu au stat, De rele m-au apărat. Când acasă am ajuns, Într-un
Dragii mei, pentru că în aceste zile întâlnim simboluri şi obiceiuri, m-am gândit să vă vorbesc puţin despre ouăle roşii, pască şi lumânarea Învierii, pentru a şti de ce facem anumite gesturi şi ce
...În trecut, culorile folosite pentru vopsirea ouălor se obţineau din plante, fierbându-se frunzele, florile, coaja sau tulpina acestora? Iată ce plante se foloseau pentru diferitele culori: roşu - cojile de
Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului) Luca 8, 5-15 Zis-a Domnul pilda aceasta: Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa. Și, semănând el, una a căzut lângă drum și a fost călcată
„În vremea aceea s-au apropiat fariseii și cărturarii de Iisus și I-au zis: De ce ucenicii lui Ioan postesc adesea și fac rugăciuni, de asemenea și ai fariseilor, iar ai Tăi mănâncă și beau? Iar Iisus a
Fraților, voiesc ca voi să știți că cele petrecute cu mine s-au întors mai degrabă spre sporirea Evangheliei, încât lanțurile mele pentru Hristos au ajuns cunoscute în tot pretoriul și tuturor
Sfinţii Mari Mucenici Serghie şi Vah au trăit în timpul domniei împăratului Maximian (286-305). Făceau parte din familii nobile şi au avut dregătorii de frunte în armata romană. „Ei se bucurau de mare
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 525-526 „(Monahia Maria Sturza), această călugăriță vrednică de pomenit fusese în tinerețe soția
Sfânta întâia Muceniță și întocmai cu Apostolii Tecla, pomenită în 24 septembrie, este una dintre femeile martire ale Calendarului creștin, cărora Biserica Ortodoxă Română le-a închinat Anul
Cât trăieşte, omul se întreabă despre sensul lucrurilor, evenimentelor şi al vieţii însăşi. De mic este învăţat ce este bine şi ce este rău, cum să dea bine în societate, ce trebuie să spună sau să fa
Nu, nu este o glumă, cum s-ar putea crede! Este un citat dintr-un interviu, difuzat pe diverse media, realizat anul trecut cu elevii care tocmai finalizaseră proba scrisă la limba și literatura română de la
Biserica Ortodoxă prin credinţa şi cultul ei păstrează în conţinut aceeaşi credinţă şi acelaşi cult din primele secole creştine. Ea este Biserica lui Hristos care a păstrat credinţa nealterată în
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


