Elevii Colegiului Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş au participat la un workshop susţinut de pilotul Bogdan Marişca, în cadrul campaniei de siguranţă rutieră „Be Cool. Keep it Safe!”,
Pe scurt
Castelul Bran ar putea deveni muzeu privat
Castelul Bran ar putea fi transformat, începând cu mai 2009, în muzeu privat, avocaţii lui Dominic de Habsburg urmând să se întâlnească joi cu oficialii Ministerului Culturii, pentru o discuţie care precede vizita proprietarului castelului în România, conform Mediafax. „Vrem să facem un muzeu privat. Vânzarea nu este luată în discuţie. Discuţiile se axează pe preluarea castelului Bran în administrare în luna mai şi păstrarea acestuia ca muzeu“, a spus Corin Trandafir, avocatul familiei Habsburg. Dominic de Habsburg va veni pe 27 ianuarie în România şi doreşte să se întâlnească atât cu ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Theodor Paleologu, cât şi cu ministrul Turismului, Elena Udrea. Castelul Bran a fost retrocedat, pe 18 mai 2006, lui Dominic de Habsburg şi până pe 18 mai 2009 va păstra destinaţia de muzeu, fiind în administrarea statului român, prin intermediului Ministerului Culturii. Fostul ministru al Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, şi Dominic de Habsburg au semnat, pe 26 mai 2006, un acord de administrare a castelului, care prevedea ca acesta să rămână muzeu trei ani. Castelul Bran, a cărui primă atestare documentară datează din noiembrie 1377, este unul dintre cele mai importante obiective turistice din România. Primele „Conferinţe de la Şosea“, la MŢR La Muzeul Ţăranului Român (MŢR) debutează mâine, ora 17:00, ciclul de „Conferinţe de la Şosea“, care se vor desfăşura la Clubul Ţăranului din incinta Muzeului Ţăranului Român, în prezenţa domnului Theodor Paleologu, Ministru al Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. La discuţii vor participa prof. Vintilă Mihăilescu, directorul Muzeului Ţăranului Român, Bogdan Iancu, cercetator MŢR, şi Marius Chivu, redactor la „Dilema Veche“, în calitate de moderator, conform unui comunicat al MŢR. Cu această ocazie va avea loc şi lansarea ultimului număr al revistei „Martor“, intitulat „Piaţa de artizanat“. Ciclul de conferinţe vizează dezbaterea publică a problematicii vaste a tradiţiilor în cultura română actuală: Ce înseamnă, de fapt, „tradiţii“ şi cum se deosebesc acestea de „obiceiuri“? Ce mai înseamnă astăzi tradiţiile şi care mai sunt relaţiile noastre cu trecutul „tradiţional“? Cum se fac, se imaginează, se vând şi se cumpără astăzi „tradiţii“ în spaţiul public românesc? De la filosofia tradiţiei la practica şi marketingul tradiţiilor. Conferinţele se adresează publicului larg, în mod special tinerilor specialişti din domeniile umaniste şi se vor organiza în ultima zi de miercuri a fiecărei luni.