Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Pe scurt
Nopţile României în Israel
Institutul Cultural Român (ICR) din Tel Aviv organizează, cu ocazia Anului European al Dialogului Intercultural (2008), cea de-a doua ediţie a festivalului Nopţile României, care se va desfăşura în zilele de joi, 11 septembrie, şi sâmbătă, 13 septembrie 2008, în oraşul vechi Yafo. Evenimentul este realizat la Tel Aviv, în parteneriat cu Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, Tarom din Tel Aviv, Muzeul de Antichităţi din Yafo, Organizaţia pentru dezvoltarea oraşului vechi Yafo şi Primăria Tel Aviv-Yafo, iar la Haifa, în parteneriat cu Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, H.O.R. Haifa (Organizaţia Evreilor Originari din România, filiala Haifa), Auditorium Haifa (ETHOS) şi Primăria din Haifa. La ediţia din acest an participă, în calitate de invitaţi la târgul de artă populară şi la atelierele interactive de creaţie pentru copii, meşteri populari, alături de Grupul Iza din Maramureş, Taraful Arginţilor din Pârâu de Pripor - Gorj şi formaţia Nightlosers. Producţii româneşti, candidate la Prix Europa 2008 Trei producţii din România se numără printre cele 213 proiecte pentru televiziune, radio şi media emergente, din 31 de ţări europene care concurează pentru un premiu la cele opt categorii ale Prix Europa, eveniment ce se va desfăşura în perioada 18-25 octombrie, la Berlin. Pe lista scurtă a Prix Europa 2008, care premiază cele mai bune producţii pentru televiziune, radio şi media emergente, au intrat trei producţii româneşti: „Testimony/Testimonial“ a lui Răzvan Georgescu, la categoria Documentar TV, „Bărbierul din Sevilla“ de Iulia Rugină, regizată de Toma Enache, şi „Ion Gavrilă Ogoranu - Cum mi-am cerut condamnarea la moarte“ de Ion Costin Manoliu, regizată de Mihai Lungeanu, înscrise de Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) la secţiunea Documentar Radio. În competiţie au mai fost înscrise şi alte producţii precum „Podul de Flori“ de Thomas Ciulei, „Das Semester Ticket/Biletul semestrial“ (înscrisă în competiţie de Radio România Cultural), „Angajare de clovn“ (Radio România), şi „Microfonul care dărâmă ziduri“, de Cristian Ivanes (Radio Cluj). Orchestra simfonică slovacă la Oradea Orchestra simfonică a Filarmonicii de stat din Kosice, Slovacia, va susţine, pe data de 4 septembrie, un concert extraordinar la Oradea. Potrivit directorului Filarmonicii Oradea, Sarkady Zsolt, oaspeţii din Slovacia vor concerta înainte de deschiderea stagiunii 2008-2009, care va avea loc în 18 septembrie. Programul orchestrei cuprinde lucrări din repertoriul naţional slovac, ceh, precum şi din cel german: Eugen Suchon (Preletel sokol - patru piese pe teme din cântece populare slovace), Felix Mendelssohn - Bartholdy (Concert pentru vioară şi orchestră în mi minor, op. 64), Bedrich Smetana - trei poeme simfonice din ciclul „Patria mea“: Vysehrad, Vltava, Sarka, conform Agerpres. Orchestra din Slovacia este dirijată de Jaroslav Kyzlink (Cehia), dirijor principal la Teatrul Naţional şi la Opera Janacek din Brno, solistul violonist va fi Juraj Cizmarovic (Slovacia).