Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Pe scurt
Master despre comunism, în premieră în România
Înscrierile la primul master despre comunism din România au început luni la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi (UAIC) şi se vor încheia în data de 20 iulie. În premieră pentru România, începând cu anul universitar 2008-2009, Facultatea de Istorie a UAIC şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR) organizează programul de master intitulat „Istoria comunismului românesc“. Masterul funcţionează sub egida Centrului de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului, înfiinţat printr-un protocol de colaborare încheiat între IICCR şi Facultatea de Istorie. Lectorii masterului sunt istorici şi politologi renumiţi pentru activitatea lor, membri ai conducerii IICCR, profesori universitari, cercetători cunoscuţi în domeniu, printre care: istoricii Alexandru Florin Platon, decanul Facultăţii de Istorie a UAIC, Marius Oprea, Dorin Dobrincu, Adrian Cioflâncă, Daniel Barbu, Alexandra Ionescu, Stejărel Olaru, Adrian Neculau. Tabăra minorităţilor etnice, la Covasna Prima ediţie a Taberei minorităţilor etnice din România, ce reuneşte reprezentanţi din 12 comunităţi etnice, a început, luni, în localitatea covăsneană Zăbala. Tabăra va reuni peste 60 de persoane, atât adulţi, cât şi copii, din judeţele Harghita, Constanţa, Tulcea, Timiş, Covasna, Mureş şi Bihor, reprezentând minorităţile armeană, aromână, bulgară, greacă, lipovenească, maghiară, rromă, sârbă, slovacă, şvabă, turcă şi tătară. Minorităţile îşi vor prezenta portul popular, melodiile şi dansurile specifice, iar la finalul taberei va fi lansată o broşură de prezentare a celor mai importante minorităţi etnice din România. Evenimentul este organizat de Asociaţia Multiculturală Alteris din Sfântu Gheorghe, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului, prin Departamentul pentru Relaţii Interetnice. Expoziţie cu bunuri restaurate, la Dumbrava Sibiului Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului va găzdui, începând din 16 iulie, peste 40 de bunuri restaurate de studenţii Facultăţii de Istorie şi Patrimoniu din cadrul Universităţii „Lucian Blaga“ Sibiu, specializarea Restaurare, expoziţia făcând parte din lucrarea de licenţă a 30 de studenţi din anii terminali. Expoziţia se intitulează „Bunuri muzeale restaurate de studenţi“ şi va putea fi văzută până în 12 august în pavilionul central al Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului, conform Mediafax. „Devenită tradiţională, expoziţia pe care o organizăm cu ocazia finalizării lucrărilor de licenţă a studenţilor, prezintă cele mai importante obiecte restaurate de studenţi sub îndrumarea cadrelor didactice, restauratori experţi ai Muzeului Astra şi profesori ai Facultăţii de Istorie şi Patrimoniu, catedra conservare-restaurare“, a spus Valeriu Olaru, director general adjunct al Complexului Naţional Muzeal „ASTRA“.