Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Pe scurt

Pe scurt

Data: 19 Iunie 2008

Un ceai de Sânziene, la Muzeul „Theodor Pallady“

Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) le pregăteşte vizitatorilor Muzeului Theodor Pallady o seară specială, pe 23 iunie, „Un ceai de Sânziene la Pallady“. Vizitatorii vor audia concerte de muzică clasică şi vor fi serviţi cu ceai. Recitalurile vor fi susţinute de Costin Soare (chitară clasică) şi Mihai Ghiga împreună cu Mircea Ionescu şi Claudiu Lobonţ (vioară şi chitară clasică). Grădina muzeului va fi special amenajată cu lampioane, aluzie la legenda potrivit căreia, în noaptea de Sânziene, apar focuri deasupra pământului, care marchează locurile unde au fost îngropate comori. Muzeul „Theodor Pallady“ este într-una dintre cele mai vechi case de locuit din Bucureşti, casa Melik. Aceasta găzduieşte colecţia de artă „Serafina şi Gheorghe Răut“, al cărei nucleu este alcătuit din tablouri pictate de Theodor Pallady.

Filme româneşti, la Festivalul de la Moscova

Două filme româneşti rulează în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Moscova, care se desfăşoară între 19 şi 28 iunie. „Niki Ardelean, colonel în rezervă“ de Lucian Pintilie va rula în cadrul programului „8 1/2 Films“, program care, aflat la cea de-a noua ediţie, intenţionează să arate modul în care se dezvoltă cinematografia în diferite ţări. „Nu te supăra dar...“, documentarul Adinei Pintilie, va rula în cadrul secţiunii „Free Thought Documentary Cinema Program“, alături de alte 17 filme. Cea de-a 30-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Moscova include, pe lângă secţiunea competitivă, unde concurează 18 pelicule, aproximativ 20 de secţiuni speciale, printre care una dedicată cinematografiei israeliene, secţiunea Perspective, dedicată filmelor de debut, programe-omagiu pentru regizori, o serie de filme vechi, grupate sub titulatura „Avangardismul socialist“, etc.

Teatrul Garagem din Lisabona, pe scena Odeon

Teatro da Garagem din Lisabona (Portugalia) prezintă, duminică, la Teatrul Odeon din Bucureşti, piesa „Teatro-Clip“, o producţie a anului trecut, în regia lui Carlos J. Pessoa, care semnează atât scenariul, cât şi conceptul vizual al spectacolului. Fundaţia Culturală „Camil Petrescu“ şi Teatrul Luni de la Green Hours au coprodus, anul trecut, spectacolul cu piesa „Acid (despre emigraţie şi poate chiar mai mult...)“ de Carlos J. Pessoa, tradusă de Simina Popa, în regia lui Cristian Dumitru. Premiera a avut loc pe 20 noiembrie în prezenţa autorului şi a ambasadorului Portugaliei în România. Dramaturgul a vizitat Facultatea de Teatru din cadrul UNATC, a vizitat Centrul de Limbă Portugheză/Instituto Camőes din cadrul Facultăţii de Limbi Străine a Universităţii Bucureşti. Pe lângă producţiile proprii, Teatro da Garagem derulează programe pedagogice şi comunitare, în colaborare cu şcolile şi asociaţiile din vecinătatea teatrului.