Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Pe scurt
Grădina Botanică din Iaşi a inaugurat o alee pentru nevăzători
Sâmbătă, 10 mai, la ora 15:00, Grădina Botanică „Anastasie Fătu“ din Iaşi a inaugurat Aleea Nevăzătorilor, ca parte a unor manifestări organizate de Asociaţia Nevăzătorilor din România, conform celor precizate de rectorul Universităţii „Al. I. Cuza“, Vasile Işan. „Astfel, Grădina Botanică vine în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi de vedere, iar acestea nu mai sunt nevoite să se aplece pentru a identifica plantele, pentru că ele sunt plasate pe suporţi, în dreptul mâinilor vizitatorilor“, a spus Vasile Işan. Pe Aleea Nevăzătorilor sunt expuse 30 de specii de plante caracterizate printr-un conţinut ridicat în uleiuri eterice, compuşi fenolici volatili, alcaloizi, balsamuri, taninuri, aşadar plante care emană mirosuri puternice, ceea ce facilitează recunoaşterea lor de către persoanele cu dizabilităţi de vedere. Şi modalitatea de identificare a speciilor este inovatoare: alături de fiecare plantă este aşezat un suport cu etichetă, care prezintă detalii legate de încadrarea taxonomică a speciei (familie, gen, specie, autor), denumire populară, întrebuinţare şi răspândire, atât în limba latină cât şi în alfabetul Braille. Aleea Nevăzătorilor se va afla în partea stîngă a pavilionului administrativ, pe drumul ce duce la Sera Expoziţie. Istoricii din toată ţara vor asalta Iaşul timp de cinci zile Trei evenimente de importanţă naţională vor avea loc săptămâna aceasta la Iaşi. Istorici de renume naţional, experţi în heraldică şi genealogie, bizantinologie, dar şi arheologie vor sta timp de cinci zile la Iaşi, deoarece aici are loc Congresul Naţional de Heraldică şi Genealogie, Congresul Naţional de Bizantinologie, precum şi Sesiunea Naţională de Rapoarte Arheologice pentru 2007. „La aceste evenimente vor veni experţi în domeniu din toată ţara, dar şi din străinătate. Sunt evenimente de o maximă importanţă pentru oraşul Iaşi, deoarece vor face oraşul cunoscut atât în ţară, cât şi peste hotare, ca un oraş important, ce acordă atenţie evenimentelor ştiinţifice“, a spus şeful Direcţiei de Cultură, Vasile Munteanu, partener în organizarea evenimentelor. Congresul de Heraldică şi Genealogie are loc în perioada 15-17 mai, la Muzeul Unirii de pe strada Lăpuşneanu, Congresul de Bizantinologie are loc în acelaşi loc, în perioada 15-17 mai, iar cel de Arheologie are loc la Palatul Culturii, în perioada 13-17 mai. Tot la Iaşi a avut loc anul trecut Congresul Mondial de Heraldică şi Genealogie, organizat pentru prima dată într-o ţară din Estul Europei. Potrivit lui Vasile Munteanu, în cadrul Sesiunii de Arheologie vor fi prezentate rapoartele săpăturilor arheologice, iar în cadrul sesiunii de bizantinologie va avea loc şi un concert de muzică bizantină în Sala Gotică a Mănăstirii Golia. (S.D)