Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Peste 117.000 de români poartă numele Ilie
Sfântul Ilie a fost prăznuit, ieri, de credincioşii ortodocşi şi catolici. Sfântul este patronul spiritual a peste 117.000 de români, potrivit statisticilor existente la nivel naţional, aproximativ 1,83% dintre cetăţeni purtând numele Ilie. Despre Sfântul Ilie se spune că este singurul care s-a urcat la cer, nu numai cu sufletul, ci şi cu trupul, fiind „ridicat la ceruri într-un vârtej de flăcări şi într-un car de foc“. Potrivit tradiţiei, de Sfântul Ilie se mănâncă, pentru prima dată, roadă nouă de struguri şi mere.



.jpg)