Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Peste 40 de filme româneşti ţintesc un Premiu Gopo
Peste 40 de filme româneşti concurează pentru nominalizările celei de-a patra ediţii a galei Premiilor Gopo, care va avea loc pe 22 martie, la Bucureşti, informează organizatorii. În total, producătorii au înscris, pentru cele mai importante premii ale industriei de film româneşti, 47 de producţii: 14 lungmetraje de ficţiune, 13 filme documentare şi 20 de scurtmetraje, conform Mediafax.
Filmele au fost produse sau coproduse de companii româneşti şi lansate pe parcursul anului 2009. Competiţia pentru nominalizarea la premiile Gopo pare mai strânsă ca niciodată, după anul cu cele mai multe lungmetraje româneşti pe ecrane din ultimul deceniu. Dintre cele 14 titluri eligibile înscrise la secţiunea lungmetraje nu lipsesc filmele care au obţinut premii importante în 2009: „Amintiri din Epoca de Aur“ (regia: Cristian Mungiu, Ioana Uricaru, Hanno Höfer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu), care este cel mai recent lungmetraj scris şi produs de Cristian Mungiu, selecţionat în competiţia Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, debutul în lungmetraj al lui Radu Jude, premiat la Festivalul de la Berlin - „Cea mai fericită fată din lume“, câştigătorul premiului pentru cel mai bun film prezentat în Zilele Filmului Românesc la Festivalul Internaţional de Film Transilvania - „Cealaltă Irina“ (regia: Andrei Gruszniczki), filmul de debut al lui Bobby Păunescu, selecţionat în secţiunea Orizzonti a Festivalului de la Veneţia - „Francesca“, „Katalin Varga“ (regia: Peter Strickland), câştigătorul premiului Ursul de Argint la Festivalul de la Berlin şi al premiului Academiei Europene de Film, „Pescuit sportiv“ (regia: Adrian Sitaru) - premiat la Festivalul de la Salonic şi „Poliţist, adjectiv“ (regia: Corneliu Porumboiu) - câştigătorul premiului special al juriului la Festivalul de la Cannes şi al Trofeului Transilvania 2009. Peste 400 de profesionişti activi din toate domeniile industriei de film româneşti vor fi invitaţi să voteze câştigătorii trofeelor din acest an, până cel târziu pe 21 martie.