Pledoarie pentru modele culturale în școală

La mijlocul lunii ianuarie, Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București a organizat „Săptămâna Eminescu”, încheiată cu „Reperele Culturii Românești în Educația Școlară”, un proiect al Federației Asociațiilor de Elevi. Membrii și invitații federației au oferit un miniconcert de pian, au recitat versuri și fragmente din mari opere ale culturii române și au prezentat o scenetă satirică despre pericolul pierderii reperelor înalte în educație. În încheiere, scriitorul Christian Crăciun a susținut o prelegere de excepție despre necesitatea modelelor în educație. 

Parteneriatul dintre Federația Asociațiilor de Elevi și Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” s-a consolidat în mod firesc, liceul bucu­reștean având un proiect intitulat „Educația prin cultură”, după cum a explicat Monica Șerbănescu, directoarea liceului. „Programul propus a adus în fața spectatorilor recitalul de pian susținut de Matei Lăbunț, elev în clasa a IX-a la Colegiul Național de Arte «Dinu ­Lipatti» și deținător a numeroase premii, o rememorare a traseului istoriei noastre, urmat de un inspirat colaj de versuri din marea poezie românească și de o scenetă comică a tânărului dramaturg Nicolae Săcrieru, în care ac­torii-elevi au taxat în notă umoristică metehne de dată recentă ale generației lor, pledând pentru cultura autentică”.

Evenimentul-manifest reprezintă un proiect național al Federației Asociațiilor de Elevi și a debutat anul trecut la Botoșani, unde elevii l-au avut ca invitat pentru conferință pe istoricul Mircea Platon. Anul acesta, proiectul continuă și la Cluj, și în alte localități, inclusiv din mediul rural. Acțiunea a fost inspirată de dorința de a identifica reperele culturale românești care mai există ori care au început să lipsească din educația școlară.

Elevii au recitat versuri de Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Ion Barbu și Ana Blandiana și au prezentat extrase în care Mihai Eminescu, Simion Mehedinți, Mircea Eliade, Constantin Noica și alții vorbesc despre spiritualitatea creștină ca temelie și șansă de dăinuire a culturii române. Pe scenă s-a spus: „V-am dăruit un crâmpei din veritabila cultură română, aceea care, preț de câteva generații, a transmis un set de valori bine definit, care a format mari români. Întrebarea pe care ne-o punem este însă dacă educația școlară astăzi mai reflectă în întregime aceste caracteristici. Pentru că orice lipsă a culturii din educație înseamnă că noi, generația care urmăm, pierdem din valoare, din menirea de a fi noi înșine, din misiunea de a trăi și de a gândi așa cum și-ar fi dorit marii noștri oameni de cultură”.

Nicolae Săcrieru, elev în clasa a XII-a și președintele Federației Asociațiilor de Elevi, a declarat: „Ne-am dorit să promovăm identitatea românească, pentru că, în lipsa ei, nu poate exista o comunitate adevărată. Dezbinarea societății românești, de care ne plângem uneori, este rezultatul lipsei de comuniune, care izvorăște din pierderea identității, din lipsa acelei esențe care să ne strângă în jurul unui ideal comun”.

În încheierea evenimentului, scriitorul Chris­tian Crăciun a vorbit despre dificultatea, dar și necesitatea de a oferi modele valoroase în educație. „Dacă este o criză, ea nu este a lipsei de modele, ci a inflației de modele. Inflația, cum știți, șterge valoarea, o nivelează. Când avem puzderie de «modele», de fapt nu mai avem nici unul”, a spus el.

Scriitorul, care este și profesor, a criticat tendința actuală de prezentare a omului ca „ființă dispensabilă”, sau chiar dăunătoare mediului. „Când Nietzsche a spus că Dumnezeu a murit, de fapt el a proclamat moartea omului”, avertizează scriitorul, remarcând dispariția omului și din studiul disciplinelor umaniste: „Dacă la istorie facem studii de caz și am scos eroii, nu mai vorbim de eroi, la literatură am scos personajele și autorii, iată cum a fost eliminat omul”.

Însă figura umană este centrală în „pedagogia modelului”, singura posibilă, deoarece antropologia creștină este ea însăși structurată pe ideea de model: omul este creat „după chipul și după asemănarea” lui Dumnezeu (Facere 1, 26). „Ceea ce nu se învață, pentru că nu intră în programa școlară, este meseria aceea grea, cum spune un celebru scriitor italian: «meseria de a fi om»”, a precizat vorbitorul. Tehnologia nu este o soluție. Implanturile biotehnologice pot prelungi viața, „dar nu-ți dau și sensul existenței”. Într-adevăr, pentru cunoștințe, tehnologiile fac ca profesorul să fie mai puțin necesar. Dar, pentru a învăța să fii om, ai nevoie tot de un om. „Pot să văd într-un simulator structura atomului sau a universului, sau o anumită reacție chimică, dar nu pot experimenta într-un laborator îndrăgostirea, împrietenirea, durerea la moartea cuiva apropiat. Or, nepregătindu-i pe tineri pentru asemenea lucruri, când se izbesc de ele, suferă groaznic (…). Oricâte invenții s-ar face, știți ce nu va putea să aibă niciodată o realitate virtuală? Un umăr pe care să plângi când ți-e greu”.

„Cei care conduc au dat examenele la sală. Dar esențialul este drumul pe care-l face alături de instructor. Ceea ce te învață instructorul acolo nu te poate învăța nimeni altcineva”, a explicat scriitorul. În viziunea sa, aceasta este chiar esența modelului: „Să fie cineva în dreapta ta”. Modelul mai presupune respect și imitație din partea discipolului, explică el: „E vorba care i se atribuie lui Brâncuși, că la umbra marilor stejari nu crește nimic. Nu, în civilizația «model-atoare» nu este așa: nu poți crește decât la umbra marilor stejari. Pentru că este vorba de identitate”.

El evocă aici chipurile din Pateric, unde unul din învățăcei i-a spus unui avă că nu are nici o întrebare, pentru că i-a fost de ajuns să-l privească. În acest sens, avem nevoie să ne redescoperim capacitatea de a admira, strâns legată de atitudinea de respect. Etimologia latină a cuvântului „respect” se leagă de ideea de a privi în urmă, a explicat scriitorul. „Civilizația umană este, în esența ei, «o civilizație a urmei». (…) Și verbul principal al civilizației umane este «a păstra». (…) Iar verbul care-l precedă cronologic este «a construi». Ca să păstrezi, trebuie mai întâi să construiești. (…) Cu aceste două verbe s-a construit civilizația umană. Ele sunt legate de memorie: să nu-ți uiți strămoșii, să nu uiți ceea ce a fost înainte. (…) Altă funcție a modelului este cea de reper, este ca o stea polară, este ceva care nu se schimbă, ceva de care te legi ca Ulise, ca să nu te răpească existența”, așa cum Ulise s-a legat de catarg ca să nu răspundă la cântecul sirenelor, a spus Christian Crăciun.

Dar privirea spre trecut se face cu gândul spre viitor. „Modelul îți arată un sens al vieții, îți arată încotro să mergi. Și, dacă astăzi vedem o lume atât de haotică, este pentru că am pierdut încrederea în sens. Ni se pare că, dacă putem trăi fără om, de bună seamă că putem trăi și fără sens. (…) Modelul este sensul care vine din urmă și ne luminează drumul înainte. De aceea, să ne dorim să avem și să ne găsim modele!”, a încheiat el.