Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Poezii pentru copii, scrise de un copil
În urmă cu cinci ani, Ana a început să scrie versuri. Aşa, deodată. Ca şi acum, citea foarte mult şi s-a gândit că, dacă alţi oameni pot scrie, ea de ce n-ar face-o? Avea nouă ani şi, pe când cei mai mulţi copii zburdau de mână cu copilăria, Ana luase hotărârea să devină scriitoare. De fiecare dată, când simţea că mintea îi musteşte de idei năstruşnice şi că imaginaţia nu mai putea rămâne captivă, se aşeza la masa de scris.
Prima şi prima dată a început să scrie romane; a avut energie pentru cinci astfel de cărţi, printre care şi o serie ştiinţifico-fantastică, parte din ele neterminate. În atmosfera caldă de acasă, având modelul mamei sale, jurnalista Carmen Muşat Coman, care a renunţat la cariera de profesor de franceză pentru a se dedica scrisului, Ana îşi găsea inspiraţia. Nerăbdătoare, a început să scrie poezii şi încet, încet a abandonat proza. „Prima poezie am scris-o în cinci minute. Mai apoi, au urmat altele. Mama le-a văzut şi m-a încurajat foarte mult. Aşa a apărut Ciufulici, un băieţel care trece prin tot felul de întâmplări la şcoală, în familie“, spune Ana. Ciufulici din ţara de pitici Sunt mulţi copii care scriu povestioare sau poezii, cu sau fără valoare artistică, însă puţini sunt cei care au şansa să le vadă publicate într-o carte. Ana este o norocoasă din acest punct de vedere. A avut parte, şi de această dată, de suportul părinţilor săi. Aşa l-am descoperit pe Ciufulici din ţara de pitici, eroul unei cărţi pentru copii, semnată Ana Coman. Năzdrăvanul are „doi fraţi, două surori/ce se-mbracă-n multe culori“ şi este personajul principal al unor situaţii haioase, inspirate din viaţa unui copil obişnuit. Cartea poate fi o alegere inspirată de sărbători atât pentru cei mici, dar şi pentru cei mari, pentru că între copertele frumos ilustrate este adunată toată candoarea, lumina şi nevinovăţia unui copil. Este acelaşi copil din care am crescut cu toţii, noi, oamenii mari de azi. „Am un suflet plin cu de toate, de la tristeţe până la bucurie şi-napoi“ Pe zi ce trece, creşte şi Ana. Astăzi are 14 ani şi priveşte cu ochi critici versurile scrise în copilărie. Perfecţionistă şi ambiţioasă din fire, le găseşte cusur şi parcă nu-i mai plac. Nu are aere de domnişorică, a primit o educaţie frumoasă, iar în ochii mamei a rămas tot un copil… talentat, sensibil, bun. „Prietenoasă, îndrăgostită de muzică, limba engleză şi de cărţi“, adaugă Ana cea tot timpul ocupată, cu un program încărcat cu repetiţiile la Corul de copii Radio, cu şcoala şi cu pasiunile ei la care nu renunţă uşor. Ar mai fi de spus că nu-i plac oamenii care nu spun adevărul şi aceia care se prefac că sunt prieteni adevăraţi. Şi, categoric, îi este frică de păianjeni. Se consideră un om obişnuit, „cu un suflet plin cu de toate, de la tristeţe până la bucurie şi-napoi“. Eu aş spune despre Ana Coman că este un copil model, care a crescut armonios şi frumos. Este un copil pe care toţi părinţii şi l-ar dori, numai şi pentru frumuseţea zâmbetului cu care i-ar bucura în fiecare zi. „Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu“ Ana este exemplul că rolul părinţilor şi al cadrului familial este determinant pentru vârsta copilăriei şi a adolescenţei. Un aspect demn de remarcat este acela că, printre virtuţile cultivate în sufletul Anei, părinţii au avut grijă să o crească în credinţa şi evlavia faţă de Dumnezeu, urmând pilda lui Solomon: „începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu“ (Pilde 1, 7). „Îmi place să merg la biserică şi trec, deseori, după repetiţii, pe la o biserică din apropiere, cu o colegă de la cor. Educaţia religioasă am primit-o de acasă, dar şi de la şcoală, de la doamna profesoară de Religie, care ştie să-şi facă ora foarte bine. Am învăţat lucruri interesante şi o parte din pildele auzite la şcoală le-am găsit în viaţa reală, în experienţele mele“, vorbeşte Ana. Mai spune că, atunci când se roagă, nu cere niciodată lucruri materiale. Îşi doreşte mai mult împliniri sufleteşti, după care adaugă: „Ştiu că Dumnezeu mă ascultă de fiecare dată şi că este aproape de noi. Îmi este aproape. El există şi ştie de mine, aşa cum ştie de toţi oamenii, care ar trebui să creadă mai mult în ceea ce fac şi să nu se lase de la prima nereuşită“. Ciufulici devine ascultător De la un timp sunt ascultător Privesc la semafor Nu mai sunt bătăuş Decât foarte jucăuş. Vai, dar ce s-a întâmplat? Azi la şcoală m-am schimbat Am devenit iar bătăuş Şi în timpul orelor, jucăuş. Eu acasă am minţit, Ca să nu fiu pedepsit: Că am fost ascultător, Şi cuminte-n timpul orelor. Ce minune, m-au crezut! Dar pe mine inima m-a durut. I-am minţit foarte, foarte tare, Dar până la urmă am spus adevărul mare. Deja mă simţeam mai bine. Nu chiar foarte bine, în fine. Dar parcă o greutate de pe inimă mi s-a luat. Şi de atunci am devenit ascultător şi curat. Ciufulici şi noul frate Eu m-am bucurat Când am aflat Că mai naşte mama-un frăţior Şi-o să-l putem vedea la ivirea zorilor. Dar eu nu eram acolo Ci la şcoală, mai încolo. Şi când m-am întors acasă Îl văd pe frăţior. Era cu un câine de rasă. Trebuia să am grijă de el, Fiindcă mama era plecată puţintel. Trebuia să-i schimb scutecelul, Să-i cânt cântecelul. Dar de ce numai pe mine mă punea Mama, cu grija asta? Da, fiindcă eram cel mai mare Dintre fraţi şi dintre surioare. Vai, ce m-am mai plictisit Şi puţin am şi obosit. Dar ce bine, a venit mămica! Nu mai trebuie să-i schimb eu olica. Dragi copii, vă zic „pa, pa“ Dar ne vom întâlni şi altă dată, da.