Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Posturi de lectori de limba română în străinătate
Institutul Limbii Române (ILR) recrutează şi selectează candidaţi din mediul universitar pentru ocuparea câte unui post de lector de limba română la lectoratele din Universitatea din Regensburg (Germania), Universitatea din Tampere (Finlanda) şi la Institutul Pontifical Oriental (Vatican). Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, citat de Agerpres, postul de lector la Universitatea din Regensburg este pentru o perioadă de 24 de luni, iar pentru Universitatea din Tampere şi Institutul Pontifical Oriental - de 36 de luni, cu condiţia obţinerii, anual, a aprobării de continuare a activităţii din partea ILR şi a universităţii străine partenere. „În luna aprilie 2016 a fost semnat protocolul interinstituţional dintre Institutul Limbii Române şi Institutul Pontifical Oriental, Vatican, pentru înfiinţarea unui lectorat de limba română. Este primul lectorat de limba română creat într-o instituţie de învăţământ a Sfântului Scaun. Conform solicitării partenerului străin, lectorul român îşi va începe activitatea la 13 februarie 2017”, precizează sursa citată.
Candidaţii trebuie să fie cadre didactice cu minimum doi ani vechime la catedră, titulari într-o instituţie sau unitate de învăţământ românească acreditată sau autorizată. De asemenea, pentru Regensburg, candidaţii trebuie să fie vorbitori nativi ai limbii române şi să aibă cunoştinţe bune sau foarte bune de limba germană, iar în cazul postului de la Universitatea din Tampere, doritorii trebuie să fie doctori în limba şi literatură română sau într-o altă disciplină echivalentă şi să aibă capacitatea de a ţine prelegeri sau cursuri în limba engleză, pe diverse teme despre societatea românească.
În perioada 13 ianuarie - 16 ianuarie 2017, vor fi evaluate dosarele, iar în ziua următoare vor fi publicate rezultatele. Interviul va avea loc în 20 ianuarie şi tot în aceeaşi zi vor fi afişate rezultatele pe site-ul www.ilr.ro.