Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Pregătire suplimentară pentru elevii de clasa a VIII-a
Din totalul celor 187.006 elevi de clasa a VIII-a, 169.632 au participat la toate probele de la simularea evaluării naţionale. Dintre aceştia, doar 50.920 de elevi, reprezentând puţin peste 30 de procente, au primit note peste 5. În faţa acestor rezultate „îngrijorătoare”, ministerul a anunţat o serie de măsuri menite să remedieze situaţia, printre recomandări numărându-se şi „implementarea unui program de pregătire suplimentară, în regim gratuit, în cadrul şcolii, după orele de curs”.
Doar 50.920 de elevi de clasa a VIII-a, reprezentând 30,58% din totalul celor care s-au prezentat la simularea evaluării naţionale, au obţinut medii peste 5 la cele două probe scrise la limba şi literatura română, respectiv matematică. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS), rata de prezenţă la nivel naţional s-a situat la 90,71%, din totalul celor 187.006 elevi de clasa a VIII-a, doar 169.632 de elevi participând la toate probele. „În ceea ce priveşte rezultalele pe discipline, se constată că procentul notelor peste 5 a fost de 60,54% (prezenţă de 90,71%) la proba de limba şi literatura română, respectiv 32,60% (prezenţă de 90,20%) la matematică. La proba de limba şi literatura maternă, din 10.170 de elevi prezenţi, circa 76% au reuşit să obţină note peste 5”, afirmă MENCS.
Pe tranşe de medii, se înregistrează următoarea situaţie statistică: 22.422 de medii între 5 şi 5,99, 19.109 medii între 6 şi 6,99, 15.985 de medii între 7 şi 7,99, 11.989 de medii între 8 şi 8,99, 3.850 de medii între 9 şi 9,99, respectiv 7 medii de 10. Cele mai multe note peste 5 s-au înregistrat în Capitală - 46,29% (rata prezenţă - 90,10%), urmată de Brăila - 42,42% (rata prezenţă - 76,61%) şi Cluj - 40,62% (rata prezenţă - 91,37%).
Cele mai mici note s-au înregistrat în judeţele Vaslui - 19,32%, Călăraşi - 21,78% şi Botoşani - 21,95%. În aceste judeţe prezenţa a fost, în medie, de aproximativ 90%.
În faţa acestor rezultate, ministrul educaţiei, domnul Adrian Curaj, a susţinut că a solicitat o diagnoză riguroasă Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, cu scopul de a identifica „măsuri concrete care să ţintească problemele evidenţiate”. „Simulările evaluării naţionale ne arată o imagine care nu poate să nu ne îngrijoreze. De aceea, cred că este extrem de importantă munca fiecărui profesor cu elevii săi de clasa a VIII-a, astfel încât acele planuri de remediu individualizate să fie cu adevărat un efort de învăţare”, a mai spus ministrul.
Totodată, ministerul solicită inspectoratelor şcolare judeţene „măsuri remediale adecvate” în vederea unei mai bune pregătiri a elevilor din ultimul an de gimnaziu.
Printre aceste măsuri se numără implementarea unui program de pregătire suplimentară, în regim gratuit, în cadrul şcolii, după orele de curs. De asemenea, ministerul mai enumeră şi alte măsuri în vederea îmbunătăţirii rezultatelor elevilor, respectiv „analiza, în cadrul şedinţelor cu directorii, a rezultatelor obţinute de fiecare şcoală la simularea evaluării naţionale; elaborarea de către fiecare şcoală a graficului de pregătire a elevilor pentru examenul de evaluare naţională şi monitorizarea acţiunilor stabilite, de către inspectoratul şcolar; analiza rezultatelor în cadrul comisiilor metodice, al cercurilor pedagogice şi al consiliilor profesorale; personalizarea traseului de învăţare pentru elevii cu probleme deosebite care au obţinut rezultate slabe la simularea evaluării naţionale; efectuarea temelor diferenţiate pentru asigurarea individualizării învăţării. Totodată, Ministerul Educaţiei anunţă inspecţii şcolare de specialitate la nivel naţional, care se vor desfăşura pe toată perioada de dinaintea evaluărilor naţionale şi vor urmări aplicarea planurilor remediale la nivelul unităţilor de învăţământ.