Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Profesorii cu gradul I se vor putea pensiona anticipat
Ministerul Educaţiei Naţionale şi federaţiile sindicale din învăţământul preuniversitar şi universitar au semnat noile contracte colective de muncă. Au fost introduse drepturile personalului didactic prevăzute prin modificările aduse Legii educaţiei în ultimii doi ani, precum posibilitatea ieşirii la pensie anticipat în cazul profesorilor cu gradul I.
Noile contracte colective de muncă pentru personalul din învăţământul preuniversitar şi universitar, inclusiv cercetare, au fost semnate de către reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale şi federaţiile sindicale din educaţie: Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“ şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater“. Potrivit unui comunicat al MEN, a fost necesară semnarea noilor documente întrucât contractele vechi au expirat la data de 2 noiembrie. „După mulţi ani în care dialogul social a fost anulat, deciziile fiind luate fără dezbateri şi consultări, sindicatele din educaţie au redevenit un partener de dialog al Guvernului. Astfel, multe dintre problemele semnalate au fost rezolvate. Altele sunt încă în lucru, dar ceea ce contează cu adevărat este că ele se află pe agenda premierului şi a Ministerului Educaţiei, că uşa este deschisă şi că există toată disponibilitatea de a găsi soluţii. În faţa deschiderii totale pe care o am în relaţia cu sindicatele, reprezentanţii cadrelor didactice au avut şi au, la rândul lor, o abordare constructivă, contribuind la refacerea dialogului social“, a declarat ministrul educaţiei, domnul Remus Pricopie, prin intermediul unui comunicat de presă.
Totodată, reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământ au explicat, pentru Mediafax, că modificările aduse la noul contract au fost o consecinţă a evoluţiei legislaţiei din ultimii doi ani. Astfel, vor fi reacordate gradaţii de merit pentru anumite categorii ale personalului didactic, în noile documente fiind stipulate şi avantajele la pensionare ale dascălilor cu o vechime de peste 25 de ani. Potrivit prevederilor legale, profesorilor cu gradul didactic I şi cu o vechime de peste 25 de ani i se reduce vârsta de pensionare cu trei ani, la cerere. În prezent, vârsta standard de pensionare este de 63 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi, însă în următorii ani vârsta de pensionare va creşte progresiv în cazul femeilor până va ajunge să o egaleze pe cea a bărbaţilor.
În acelaşi timp, în noul contract colectiv de muncă este stipulat şi avantajul reducerii normei didactice săptămânale. Astfel, cadrele didactice cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, şi cele din corpul profesorilor mentori pot avea o normă didactică săptămânală de 16 ore (faţă de 18 ore), fără diminuarea salariului.
Pe de altă parte, conform surselor citate, nu au fost efectuate modificări cu privire la salarizarea gradelor didactice. Profesorii se declară nemulţumiţi de faptul că indicele de salarizare în învăţământ face ca salariul minim în învăţământ să fie de 600 de lei. (O.N.)