Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Profesorii cu media 7 la titularizare se pot transfera de la ţară la oraş
▲ Profesorii care au obţinut cel puţin media 7 la examenul de titularizare şi au optat pentru mediul rural se vor putea transfera în mediul urban, acelaşi lucru fiind posibil şi pentru cadrele didactice din mediul urban care au obţinut media 7 şi doresc să se transfere în mediul rural ▲ Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care face posibil acest transfer ▲ Prin ordonanţa de urgenţă se recunoaşte totodată în premieră titlul de profesor învăţător şi de profesor educator pentru primii absolvenţi ai ciclului I de licenţă Bologna ▲
„Este vorba de o încercare de a pune pe picior de egalitate pe cei care s-au titularizat cu aceeaşi medie. Începând din 2001, media de titularizare este 7, indiferent că solicitarea de titularizare a fost pentru mediul rural sau pentru mediul urban. Până în acel moment era 5 pentru mediul rural şi 7 pentru mediul urban. Întrucât sunt mulţi titularizaţi cu această medie şi funcţionează în mediul rural şi ne aflăm în perioada de transferare, mi se pare că este firesc să dezlegăm transferul şi pre-transferul între cele două medii dacă îndeplinesc condiţia de medie“, a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, în şedinţa Executivului, conform Mediafax. Ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Vasile Blaga, a arătat însă că, odată cu anul şcolar viitor, şi examenele de titularizare vor trebui descentralizate şi organizate la nivelul fiecărei şcoli. „Ştim cât de uşor se scoate o notă în mediul rural şi cât au de pătimit unii copii buni care sunt la licee serioase în oraşe, care termină cu note normale - 7, 8, 9 -, ceilalţi au toţi 10, şi pe urmă apele se cern. Când discutăm de descentralizare, vreau să vă atrag atenţia că vom discuta despre titularizarea pe şcoală, nici măcar pe mediul rural şi mediul urban. Sunt lucruri pe care, cu tot respectul faţă de sindicate, ştiu că asta-i viaţa, trebuie să le înţeleagă şi dânşii: performanţă vrem toţi! Nu am nimic împotriva ordonanţei. Pe termen scurt, acest an universitar, probabil, de acord, dar pe urmă ne schimbăm complet optica vis-a-vis de învăţământul românesc şi de reforma lui, mai ales că toate partidele politice au semnat Pactul pentru educaţie“, a afirmat Vasile Blaga, conform Mediafax. Ecaterina Andronescu a fost de acord că va fi nevoie de organizarea în viitor a examenelor de titularizare la nivelul şcolilor, dar a arătat că prevederile ordonanţei se referă la notele obţinute în aceleaşi condiţii de toţi profesorii, indiferent că ei sunt din mediul rural sau urban. „Este vorba de titularizarea celor care au participat la o competiţie naţională. Deci toţi au participat la acelaşi examen, notele sunt obţinute în aceleaşi condiţii, iar această ordonanţă mai poate aduce un plus, şi anume să micşorăm numărul navetiştilor“, a spus ministrul Educaţiei. Prin aceeaşi ordonanţă de urgenţă se recunoaşte, totodată, în premieră titlul de profesor învăţător şi de profesor educator pentru primii absolvenţi ai ciclului I de licenţă Bologna.