Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Profesorii trebuie să producă „progres școlar”
O nouă lege a educaţiei se va afla în dezbatere până la sfârşitul acestui an, iar dacă este nevoie, acest termen va fi prelungit, după cum apreciază ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu. „O nouă lege a educaţiei nu poate fi decât rezultatul unei dezbateri largi, profesioniste, transparente“, a punctat ministrul. În acest sens, el a susţinut că vor avea loc consultări cu sindicate, asociaţii patronale, experţi în educaţie şi „foşti miniştri ai educaţiei“. Acesta a arătat că îşi doreşte o lege a educaţiei care să ofere „stabilitate şi predictibilitate“ sistemului de învăţământ, salarizare în funcţie de performanţe pentru profesori, dar şi reevaluarea şcolilor profesionale. Referitor la sistemul preuniversitar, Cîmpeanu a declarat că îşi doreşte o „debirocratizare a sistemului de învăţământ“. „Profesorii nu mai trebuie să producă documente, ci progres şcolar, profesorii trebuie să producă manuale şcolare de calitate“, a spus ministrul. În ceea ce priveşte învăţământul superior, Cîmpeanu a subliniat că o prioritate a noii legi a educaţiei ar fi clasificarea universităţilor şi acordarea unui mai mare grad de autonomie pentru acestea. (Oana Nistor)



.jpg)