Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Program de 1,4 milioane de euro pentru depistarea drogurilor în şcoli
Peste 1.400 de şcoli din România, din mediul rural sau urban, au fost incluse în proiectul naţional „Iubeşte viaţa“, de detectare a consumatorilor de droguri în rândul elevilor, finanţat de asociaţia EURAD, şi care va începe în luna septembrie, conform Mediafax. Directorul misiunii asociaţiei Europe Against Drugs (EURAD) de la Strasbourg, Gigel Lazăr, a anunţat că în cadrul campaniei se vor folosi kit-uri de detectare a drogurilor bazate pe aerosoli care pot fi pulverizaţi în unităţile de învăţământ.
„Cu ajutorul Drug Detection Kit se va încerca aflarea tipului de drog care este consumat în unităţile de învăţământ. Aerosolii pot detecta în proporţie de 99% droguri ca marijuana, haşiş, cocaină, heroină, ecstasy, metamfetamine“, a afirmat Lazăr. Acesta a explicat că drogul poate fi detectat în urma pulverizării aerosolilor pe băncile din şcoli, pe ghiozdane şi cărţi, pe calculatoare, în toalete, în condiţiile în care drogurile rămân pe mâinile consumatorilor timp de mai multe zile. Un astfel de kit de testare cu 20 de testere costă 95 de dolari, costurile întregului proiect din România ridicându-se la 1,4 milioane de euro. Fondurile provin de la EURAD şi din încasările evenimentelor culturale din campania „Artă contra drog“, organizate de Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO). După depistarea drogurilor, vor fi elaborate proiecte pentru fiecare grupă de stupefiante în parte şi vor avea loc discuţii de consiliere cu comitetele de părinţi. Proiectul va fi finanţat integral de EURAD şi va fi aplicat în România de Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului şi Agenţia Naţională Antidrog. Proiectul a fost derulat, anii trecuţi, în SUA şi în state vest-europene, iar acum a fost extins şi în estul Europei. Potrivit lui Gigel Lazăr, grupul ţintă preferat de dealerii de droguri va fi în această toamnă segmentul de elevi cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani şi de aceea campania de testare va începe odată cu debutul anului şcolar.



.jpg)