Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Proiect pentru asigurarea calităţii în învăţământul preuniversitar
Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) a anunţat declanşarea activităţilor pentru implementarea proiectului „Dezvoltarea sistemului naţional de management şi asigurare a calităţii în învăţământul preuniversitar“. Proiectul, în valoare de 5 milioane de euro, are ca termen de finalizare data de 31 octombrie 2011 şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane.
„Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea sistemului naţional de management şi de asigurare a calităţii şi a culturii calităţii ca modalitate esenţială de creştere a competitivităţii şi eficienţei sistemului de învăţământ preuniversitar“, conform ARACIP. Alte obiective pe care le are în vedere ARACIP sunt dezvoltarea şi îmbunătăţirea instrumentelor calităţii educaţiei în România, lucru ce presupune elaborarea de standarde şi metodologii specifice fiecărui nivel şi formă de învăţământ prevăzute de lege, realizarea „Hărţii naţionale a riscului educaţional“ şi a programului informatic de suport al deciziei; profesionalizarea personalului implicat în managementul şi asigurarea calităţii. Acest obiectiv are în vedere acţiuni ce vor viza formarea şi perfecţionarea unor „actori“ relevanţi la nivel naţional (evaluatori ai calităţii, formatori-consilieri, inspectori şcolari şi experţi din cadrul MECT). Agenţia urmăreşte să sprijine unităţile şcolare prin publicarea unor materiale, prin organizarea de conferinţe şi mese rotunde şi prin realizarea şi publicarea „Barometrului calităţii educaţiei“, instrument util de monitorizare a calităţii.