Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Proiect privind egalitatea de şanse la angajare, în universităţi
Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, Asociaţia Grupul de Economie Aplicată şi Blocul Naţional Sindical au lansat proiectul „Egalitate la angajare şi la locul de muncă“. Proiectul îşi propune să promoveze egalitatea de şanse la angajare şi la locul de muncă printr-o campanie susţinută de informare şi conştientizare, susţinută în vederea schimbării atitudinii sociale şi eliminării stereotipurilor de acest fel.
Proiectul va avea o durată de doi ani, suma totală alocată acesteia fiind de aproximativ 1,9 milioane de euro. Obiectivul general al proiectului vizează creşterea nivelului de informare şi conştientizare a fenomenului, de discriminare pe piaţa muncii, atât în rândul angajatorilor, cât şi în rândul angajaţilor, în vederea schimbării atitudinilor sociale. În cadrul proiectului va fi înfiinţată o platformă de incluziune socială, care va avea rolul de cercetare, monitorizare, implicare socială şi cooperare la nivelul societăţii. Totodată, vor fi organizate cursuri de instruire pentru angajatori, angajaţi sau viitori angajaţi şi personal specializat în domeniul serviciilor sociale. În urma cursurilor, peste 400 de persoane vor beneficia de instruire. Potrivit organizatorilor, vor fi realizate studii şi cercetări pentru analizarea situaţiei actuale în domeniul discriminării şi egalităţii de şanse pe piaţa muncii din România. La finalul proiectului ar putea fi elaborat un manual de incluziune socială pentru firme. „Proiectul îşi propune să aducă lucruri noi şi sustenabile în domeniul incluziunii sociale a grupurilor defavorizate“, a afirmat decanul Facultăţii de Sociologie a Universităţii Bucureşti, Marian Preda, conform Agerpres. La rândul său, rectorul instituţiei de învăţământ superior, Ioan Pânzaru, a arătat că proiectul este unul cultural de care România are nevoie pentru a evolua „din punctul de vedere al atitudinilor“. „Trebuie să schimbăm atmosfera relaţiilor dintre români“, a spus Pânzaru.