În urmă cu 35 de ani, pe 22 decembrie 1989, era înlăturată ultima dictatură est-europeană de sorginte comunistă - cea din România. A fost un moment de mare tensiune socială, dar și un timp marcat de
Propunere pentru vacanţe mai scurte în timpul anului şcolar 2020-2021
Reprezentanţii Federaţiei „Coaliţia pentru Educaţie” sunt de părere că anul şcolar ar trebui să înceapă mai devreme, iar vacanţele să fie mai scurte. Potrivit acestora, „o vacanţă de vară de trei luni afectează major copiii şi nivelul la care ei revin în şcoală, după o pauză atât de mare. Vacanţe mai scurte, ritmice, periodice, în timpul anului şcolar, pot contribui la consolidarea învăţării, a progreselor realizate de copii şi pot fi spaţii de odihnă, reflecţie, planificare pentru profesor“, se arată într-un comunicat de presă al federaţiei. În același document se susține „beneficiul fragmentării“ vacanţei de primăvară în funcţie de Paştele catolic şi cel ortodox, ţinând cont de specificul anului 2021, „fapt ce arată că ministerul ţine cont şi de necesitatea reunirii numeroaselor familii de români în care părinţii sunt plecaţi în străinătate“.
Poziția exprimată de „Coaliția pentru Educație” vine în contextul lansării în dezbatere publică, de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC), a proiectului de ordin de ministru privind structura anului şcolar 2020-2021. Noutatea este că, în semestrul al II-lea, vacanţa de primăvară va ţine cont de sărbătorile pascale şi va fi fracţionată în două părţi. Astfel, anul şcolar 2020- 2021 urmează să înceapă, potrivit MEC, la 1 septembrie 2020 şi să se încheie pe 31 august 2021; elevii sunt aşteptaţi la cursuri pe 14 septembrie 2020; elevii din învăţământul primar şi preşcolar beneficiază de vacanţă în perioada 24 octombrie - 1 noiembrie 2020. Anul şcolar se structurează pe două semestre: semestrul I - 17 săptămâni de cursuri (14 septembrie - 29 ianuarie 2021), semestrul al II-lea - 17 săptămâni de cursuri (8 februarie - 18 iunie 2021).
Federaţia consideră „un progres“ faptul că anul şcolar 2019-2020 a început cu o săptămână mai devreme, iar acest „câştig ar trebui menţinut“. Numărul mediu de zile de cursuri pentru ţările OECD este de 185, România situându-se sub această medie, iar majoritatea statelor europene optează pentru începerea cursurilor chiar de la începutul lunii septembrie, indică organizaţia.Vacanţele elevilor sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (23 decembrie 2020 - 10 ianuarie 2021), cea intersemestrială (30 ianuarie - 7 februarie 2021), vacanţa de primăvară, Paştele catolic (2 - 11 aprilie), Paştele ortodox (30 aprilie - 9 mai), vacanţa de vară (18 iunie 2021 - data din septembrie 2021 la care vor începe cursurile anului şcolar 2021-2022).