Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură „Rapsodiile de toamnă“ ale artistei Florenţa Ionescu la Muzeul „Sadoveanu“ din Copou

„Rapsodiile de toamnă“ ale artistei Florenţa Ionescu la Muzeul „Sadoveanu“ din Copou

Data: 08 Noiembrie 2008

Muzeul Literaturii Române Iaşi organizează la Muzeul „Mihail Sadoveanu“ Iaşi (Casa cu turn din Copou), pe 8 noiembrie, începând cu ora 11:00, tradiţionala manifestare dedicată naşterii scriitorului, aflată la ediţia a XXVIII-a. Programul manifestării conţine un colocviu cu tema „Sadoveanu - pescar şi vânător“, moderat de prof. univ. Constantin Dram, o expoziţie foto-documentară „Sadoveanu - pescar şi vânător“, o expoziţie de artă plastică „Rapsodii de toamnă“, autor Florenţa Ionescu, conform celor precizate de Liviu Apetroaie, muzeograf la Muzeul „Mihail Sadoveanu“.

Din program mai fac parte un recital muzical al cantautorului Radu Ştefan, un recital al elevilor de la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă“ din Iaşi, clasa prof. Neculai Mustaţă şi clasa prof. Emilia Sanda Ciobanu. La manifestare au fost invitaţi să participe scriitori şi artişti care vor aborda teme pescăreşti şi vânătoreşti atât de dragi lui Sadoveanu, printre care se numără Vlad Zbârciog şi Efim Tarpalan din Republica Moldova, Mircea Radu Iacoban, Ştefan Oprea, Eugen Munteanu, Constantin Tofan, Bujor Prelipceanu precum şi alte personalităţi culturale.

Un moment deosebit al manifestărilor de azi este vernisajul expoziţiei de artă plastică al Florenţei Ionescu, expoziţie intitulată „Rapsodii de toamnă“. „Este o expoziţie cu cromatică de toamnă, în care putem remarca unele jocuri de culori specifice acestei perioade a anului“, a precizat Liviu Apetroaie, care a adăugat că predomină culori şi imagini de frunziş sau copaci desfrunziţi.

Expoziţia Florenţei Ionescu, „Rapsodii de Toamnă“, este o continuare a unei tradiţii, având în vedere că artista plastică este o veche colaboratoare a muzeului, a spus Liviu Apetroaie.

Mihail Sadoveanu a cumpărat casa din Copou în 1919 şi a stat aici un timp împreună George Enescu şi soţia acestuia Maruca Cantacuzino care se aflau deja în casă în momentul cumpărării acesteia de către scriitor. După câteva luni, George Enescu a părăsit Iaşul, astfel că Sadoveanu a rămas aproape douăzeci de ani în casa pe care a construit-o Mihail Kogălniceanu în 1840.

La inaugurarea Muzeului „Mihail Sadoveanu“ în 1980, au fost prezenţi, altături de fiica şi soţia scriitorului, Profira şi Valeria Sadoveanu, şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei din acea vreme, IPS Teoctist, fostul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, conform celor precizate de Liviu Apetroaie, muzeograf.