„Marin Sorescu 90” este titlul expoziției cu picturi și desene realizate de Marin Sorescu (29 februarie 1936 - 8 decembrie 1996), care poate fi vizionată până în 3 martie 2026 la Muzeul Național al
Regele Mihai I a salutat proiectul Panteonului României
Regele Mihai I a salutat, printr-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Academiei Române, Ionel Haiduc, iniţierea proiectului fondării Panteonului României de cel mai înalt for de ştiinţă şi cultură al românilor.
„Aţi decis, prin forul de conducere al Academiei, fondarea Panteonului României, pentru a onora, în spirit european şi pentru eternitate, ilustre personalităţi din viaţa culturală şi ştiinţifică a Ţării. Ideea izvorâtă din însuşi testamentul strămoşului nostru, regele Carol I, fondatorul familiei regale şi al statului român modern, suveran şi independent, îşi va găsi astfel împlinirea. Familia noastră vă stă alături în acest demers fundamental, care va adăuga o piatră în plus la temelia statalităţii româneşti, adânc încercată în ultimii şaptezeci de ani. O dată în plus, instituţiile noastre, născute în acelaşi an de graţie 1866, duc mai departe valori comune”, se afirmă în scrisoarea deschisă semnată de regele Mihai I şi dată publicităţii ieri de Biroul de presă al acestuia, conform Agerpres.
Academia Română a lansat oficial, săptămâna trecută, proiectul naţional „Panteonul României”, prin care propune Parlamentului, Preşedinţiei şi Guvernului, precum şi opiniei publice înfiinţarea unei instituţii destinate slujirii memoriei marilor personalităţi ale ţării. Potrivit secretarului general al Academiei Române, Păun Ion Otiman, „cel mai probabil amplasament al Panteonului va fi fostul crematoriu, care are avantajul de a urma cerinţele testamentare ale regelui Carol I, care a indicat un potenţial loc deasupra Bisericii Cărămidari”.


