Reintroducerea orei de religie este o revenire la normalitate

După jumătate de secol de ateism impus de regimul comunist, începând cu 1989, România şi-a recâştigat libertatea religioasă, o urmare a acestui fapt fiind reintroducerea orei de religie în programa şcolară. Astfel, reintroducerea acestei discipline nu este o noutate, ci o revenire la normalitatea dinainte de venirea comuniştilor la putere, consideră pr. prof. dr. Dorin Opriş şi prof. dr. Monica Opriş din Alba Iulia, care elaborează împreună cu consilierul patriarhal pr. lect. univ. dr. Gheorghe Holbea şi inspectorul eparhial George Jambore din cadrul Sectorului teologic-educaţional al Patriarhiei Române o lucrare privind educaţia religioasă a tinerilor.

Legitimitatea realizării educaţiei religioase în şcoală este susţinută cu argumente de ordin istoric, moral, cultural, psihologic, sociologic, ecumenic, teologic şi pedagogic, fiecare dintre acestea contribuind la evidenţierea unităţii axiologice promovate de creştinism, la înţelegerea pozitivă şi superioară pe care această dimensiune a educaţiei o oferă asupra valorii persoanei umane, prin capacitatea de a contribui la o continuă formare şi regenerare a structurilor de tip afectiv, atitudinal şi volitiv ale acesteia, în perioade de timp şi în spaţii culturale diferite.

Decretul privind reforma învăţământului din 1948 a scos religia în afara şcolii, educaţia religioasă revenind exclusiv în responsabilitatea Bisericii, cu efecte negative pe termen lung, pe fondul exacerbării propagandei ateiste în toate domeniile vieţii sociale şi politice: "Sub regimul comunist, cu o perseverenţă într-adevăr diabolică, puterea a încercat, şi în parte a reuşit, să limiteze vocaţia Bisericii la lucrarea ei liturgică. Altfel spus, ea a fost exilată într-un "ghetou liturgic". Cei cincizeci de ani de comunism au favorizat analfabetismul religios, au diminuat dorinţa împărtăşirii euharistice, dar nu au reuşit să schimbe statutul omului de fiinţă religioasă, spune părintele Dorin Opriş.

Educaţia religioasă în Europa

În aproape toate ţările, cu excepţia Franţei, statul consideră că prin susţinerea educaţiei religioase nu pierde nimic din laicitatea sa şi apreciază că acest tip de educaţie nu este un program de economie, ci o investiţie în viitor şi o dimensiune esenţială a umanităţii. Părinţii doresc o educaţie religioasă care să asigure accesul la valorile autentice ale umanităţii, iar copiii sunt în căutarea unor elemente pentru înţelegerea mesajului religios conţinut inclusiv în creaţiile literar-artistice şi a unor modele care să-i conducă spre o mai bună înţelegere a persoanei umane şi a lumii în ansamblul său.

Majoritatea ţărilor europene alocă educaţiei religioase, în planurile de învăţământ, 1-3 ore/ săptămână, de exemplu: Anglia şi Ţara Galilor - 1 oră, Austria - 2 ore, Belgia - 2 ore, Danemarca - 1 oră, Germania - 56-62 ore (an), Grecia - 2 ore, Islanda - 1 oră, Irlanda - 92 ore (an), Italia - 1,5 ore, Luxemburg - 3 ore, Malta - 2 ore, Norvegia - 78 ore (an), Portugalia - 1 oră, Spania - 1,5 ore, Suedia - 1 oră.

Potrivit părintelui Opriş şi profesorului Monica Opriş, în ţările europene, educaţia religioasă se realizează fie monodisciplinar (mai ales în Europa Centrală şi de Est), fie face obiectul unei predări integrate, alături de cunoştinţe de etică, morală, ştiinţe sociale etc. (Belgia, Suedia, Danemarca, Olanda), fie, în câteva situaţii, se realizează o abordare transcurriculară a acesteia.

Proiectarea programelor şcolare pentru educaţia religioasă reprezintă fie o responsabilitate a statului, fie a cultelor reprezentate într-o anumită ţară sau a comunităţilor religioase locale, fie poate să constituie, aşa cum este cazul ţării noastre, rezultatul fericit al colaborării dintre instituţiile subordonate Ministerului Educaţiei, cu atribuţii în domeniu, şi cultele recunoscute de către stat, prin comisiile de specialitate. De asemenea, între Stat şi Biserică se împarte şi responsabilitatea elaborării manualelor şcolare şi a auxiliarelor didactice, prin demersuri specifice fiecăreia dintre ţări.

Ora de religie, edută

în faţa asaltului de nonvalori morale

Educaţia religioasă reprezintă un deziderat al părinţilor, ca mijloc de promovare a valorilor şi a unei educaţii solide în faţa nonvalorilor morale promovate în ultima perioadă. De asemenea, educaţia religioasă transmite copiilor moralitatea şi echilibrul în faţa violenţei şi imoralităţii promovate obsesiv de mijloacele moderne de comunicare.

"Reprezintă deja o realitate pentru societate probleme precum recrudescenţa cazurilor de suicid la elevi, creşterea toxicomaniei şi a infectării cu HIV/ SIDA în rândul tinerilor, înmulţirea alarmantă a cazurilor de violenţă în care sunt implicaţi tineri, în şcoală şi în afara acesteia, accelerarea maturizării tinerilor, în special ca urmare a vizionării de programe TV inadecvate vârstei acestora fără o înţelegere adecvată a efectelor complexe ale sexualităţii asupra întregii personalităţi", se arată în lucrarea pr. prof. dr. Dorin Opriş şi a prof. dr. Monica Opriş.

Ce spun profesorii despre ora de religie

Referitor la necesitatea şi dorinţa elevilor şi a părinţilor de a fi studiată cât mai intens religia în instituţiile de învăţământ, au fost făcute şi o serie de cercetări şi sondaje, care arată nu doar că religia este necesară, ci şi că cei mai mulţi dintre cei chestionaţi îşi doresc ca elevii să studieze această disciplină.

Rezultatele cercetării realizate de cercet. dr. Irina Horga, de la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, pe un eşantion de 1060 de elevi din 12 judeţe, 112 profesori de religie, inspectori de religie şi responsabili pe probleme de curriculum şi educaţie ai fiecărui cult, relevă faptul că 82% dintre elevii chestionaţi sunt de acord cu statutul actual, de obligativitate al orei de religie, cu stabilirea posibilităţii de dispensă, fapt prevăzut, de altfel, în legile educaţiei de până acum. 14% sunt în favoarea studierii opţionale a religiei, 3% o doresc în afara orarului şcolar, iar 1% nu şi-au exprimat opinia.

Importanţa orei de religie este evidenţiată şi de proporţie mare de diriginţi (profesori de alte specialităţi decât religie) care îşi exprimă opinia în favoarea prezenţei acestei discipline în cadrul şcolar: 52,8% se exprimă în favoarea statutului de disciplină obligatorie, iar 27,4% o doresc disciplină opţională.

▲ Religia - educaţie pentru veşnicie

Educaţia religioasă propune valori constante, revelate, care, odată interiorizate, au şi rolul de a unifica toate valorile cuprinse de conştiinţa omului. Ea este importantă pentru copii atât ca sentiment, cât şi ca logică de explicare a lumii. Disciplina religie le oferă copiilor perspectiva comuniunii veşnice cu Dumnezeu şi cu semenii, mai ales că aceştia nu pot înţelege complet un fenomen fără finalitate. Ea le propune modele vii de bunătate şi sfinţenie, necesare în viaţa personală şi comunitară.

Educaţia religioasă trebuie asigurată copilului din primii ani de viaţă: "Dacă nu plouă primăvara, degeaba va ploua mai târziu" (Vasile Băncilă, "Iniţierea religioasă a copilului", p. 21). Nu religia, ci lipsa acesteia este o viaţă artificială pentru copil, deoarece sufletul copilului se înrudeşte structural cu realitatea religioasă: "Adevăr vă spun: Cel ce nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea" (Marcu 10, 15). Educaţia religioasă afirmă sufletul copilului şi, în acelaşi timp, îl înalţă prin iubire.

Sunt voci care, în numele libertăţii de conştiinţă, susţin cu vehemenţă eliminarea disciplinei religie din şcoală, propunând soluţii "ingenioase": scoaterea din trunchiul comun sau înlocuirea orei de religie cu alte cursuri opţionale. Un astfel de demers ignoră deopotrivă tradiţia şcolii româneşti, practica europeană, dar şi impactul actual al educaţiei religioase asupra elevilor.

"Prin ora de religie suntem educaţi în spiritul onestităţii, al promovării valorilor morale, al iubirii de Dumnezeu. Rămân ecouri adânci în mintea şi sufletul celui care acum începe să se formeze: bun, ascultător, harnic, răbdător, iubitor de dreptate şi adevăr. Legătura cu Dumnezeu este indisolubilă, iar orarul şcolar fără religie este ca trupul fără suflet", spune Mara-Elena Gheorghiu, clasa a VIII-a, Şcoala nr. 17 "Pia Brătianu" din Bucureşti.

"În contextul adoptării proiectului Legii educaţiei naţionale şi învăţării pe tot parcursul vieţii, de către Camera Deputaţilor, în data de 19 mai 2010, şi al dezbaterilor pe marginea acestuia, din Senatul României, este necesar ca autorităţile statului să consulte cultele recunoscute, ori de câte ori se pune în discuţie statutul disciplinei religie. Un dialog deschis între Stat şi Biserică conduce spre o educaţie religioasă de calitate în şcoala românească, care pregăteşte copiii pentru prezent şi veşnicie", a spus diac. George Jambore, inspector eparhial - Sectorul teologic-educaţional, Patriarhia Română.