Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Robot performant construit de liceenii din Alba Iulia
Treisprezece elevi ai Colegiului Militar Naţional „Mihai Viteazul” Alba Iulia, constituiţi în echipa ArmyBot, au realizat în mai puţin de patru luni un robot capabil să execute un set complet de sarcini, cu care speră ca, la sfârşitul acestei săptămâni, la Bucureşti, să obţină un rezultat care să-i propulseze printre cei care vor reprezenta România la faza internaţională a competiţiei First Tech Challenge, organizată în SUA.
Fondată în toamna anului trecut din dorinţa elevilor de a participa la cel mai mare concurs de robotică pentru licee din România, First Tech Challenge, echipa ArmyBot este formată din 13 elevi din clasele a X-a şi a XI-a, cu aptitudini orientate îndeosebi spre ştiinţele exacte. Ei sunt îndrumaţi de două profesoare, de informatică şi de fizică.
„Echipa a fost fondată la 1 octombrie anul trecut, la iniţiativa noastră, a elevilor şi a doamnelor profesoare, pentru că doream ca, în sfârşit, să avem unde şi cum să aplicăm cunoştinţele teoretice într-un domeniu atât de frumos cum este robotica şi care reprezintă, de fapt, o simbioză a materiilor reale şi nu numai”, a afirmat liderul echipei ArmyBot, Bogdan Cătană, elev sergent în clasa a XI-a.
Competiţia constă în construirea unui robot de la zero, care să fie capabil să execute un set de sarcini specifice şi care să funcţioneze atât autonom, pe baza unei preprogramări a senzorilor, camerelor, motoarelor, cât şi controlat de doi operatori.
Echipa a primit din partea organizatorilor un kit în valoare de 3.000 de dolari, sub formă de piese şi componente, peste 10.000 de lei fiind atraşi de tineri din sponsorizări.
„Am întâmpinat foarte multe probleme tehnice şi nu numai - piesele care veneau sau nu veneau. A trebuit de foarte multe ori să ne adaptăm situaţiilor critice”, a spus Bogdan Cătană, relatează Agerpres.
Cu toate dificultăţile întâmpinate, tinerii sunt încrezători în potenţialul robotului conceput de ei. „Visul nostru rămâne, e cât se poate de realizabil, de palpabil, să fim printre cele patru echipe (din România - n.r.) care peste o lună vor merge la Detroit”, a subliniat Bogdan.
Robotul proiectat de liceenii din Alba Iulia este capabil să execute un set complet de sarcini.
„Se începe cu o perioadă de autonomie, în care noi nu avem voie să-l influenţăm sau să-l controlăm în nici un fel. Robotul se bazează exclusiv pe o parte preprogramată, care operează pe senzori. Asta înseamnă să deosebească culori, roşu de albastru, să fie capabil, cu ajutorul unei camere web, să citească o schemă de aranjare a cutiilor în bibliotecă şi să respecte aceste lucruri, să determine, să măsoare şi să interpreteze distanţe, deoarece pe parcursul meciurilor trebuie să se poziţioneze strategic în anumite puncte. Urmează perioada de control, în care doi operatori din echipă, denumiţi driveri, preiau manetele şi încep să conducă robotul. Unul este responsabil de partea de locomoţie, partea de mişcare, iar altul, de tot ceea ce înseamnă braţe. Avem în total trei braţe, dintre care două se şi controlează în perioada de control. Ce trebuie făcut? Dacă se poate, să se umple o bibliotecă cu cutiile respective şi, la final, în ultimele 30 de secunde, să se preia o statuetă şi să se plaseze cât mai departe de gard, pe unul din trei câmpuri”, a explicat tânărul.
Un alt membru al echipei, Horaţiu Bogdan Creţ, elev caporal în clasa a XI-a, crede că, deşi concursul de la Bucureşti se anunţă „unul foarte dificil”, cu 90 de echipe din toată ţara, ArmyBot mizează pe „braţul de cuburi”, cu care vor putea aşeza mai uşor cuburile în bibliotecă şi pe „braţul de relicvă”, pentru a prinde statueta şi a o muta peste gard.
Profesoara de fizică Dorina Filipescu şi-a exprimat speranţa ca sacrificiile pe care le-au făcut elevii să se concretizeze într-o satisfacţie frumoasă la terminarea concursului.
La rândul său, profesoara de informatică Luminiţa Marian a menţionat că elevii sunt foarte încântaţi şi foarte prinşi de ceea ce fac.