Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Se închid universităţile
Instituţiile de învăţământ superior se închid rând pe rând, iar cele care încă amână această decizie adoptă diverse măsuri de prevenţie şi informare a studenţilor „pentru a proteja sănătatea comunităţii academice”. De altfel, Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR) a recomandat universităţilor suspendarea cursurilor până pe 22 martie pentru a exista „coerenţă instituţională” la nivelul sistemului de învăţământ superior.
„Consiliul Naţional al Rectorilor din România a decis să recomande tuturor celor 75 de universităţi membre suspendarea cursurilor până în data de 22 martie cu condiţia indentificării unor soluţii online, acolo unde este posibil, şi sub rezerva aprobării în consiliile de administraţie ale fiecărei universităţi membre. CNR consideră că aceste măsuri se impun pentru a asigura coerenţă instituţională la nivelul sistemului de învăţământ superior din România”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele CNR, Sorin Cîmpeanu.
În baza autonomiei universitare, decizia suspendării cursurilor le revine în exclusivitate conducerilor instituţiilor de învăţământ superior, după cum a subliniat şi ministrul educaţiei, Monica Anisie.
Printre universităţile care au mutat cursurile în online se numără UMF Bucureşti, UMF Iaşi, UMF Tg. Mureş, Universitatea Bucureşti, dar şi Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu sau Universitatea „Ovidius” Constanţa.



.jpg)