Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Situaţie dramatică pentru bibliotecile rurale
De ani de zile, pentru bibliotecile publice, în special cele din mediul rural, nu se alocă bani pentru achiziţia de carte, în acest context copiii nemaifiind atraşi de lectură, iar instituţiile acestea ar putea muri în scurt timp. Semnalul de alarmă a fost emis de către directorul Bibliotecii Judeţene „Nicolae Milescu Spătarul“ Vaslui, domnul Gelu Bichineţ. „S-a constatat la nivel de ţară că, dacă nu se ia nici o măsură, bibliotecile publice vor muri. Bibliotecile şcolare, care ţin de primării, se confruntă cu aceeaşi lipsă de bani. Nu poţi asigura un învăţământ de calitate, o formare corespunzătoare a tinerilor, atât timp cât nu asiguri o bază materială, or, cartea reprezintă şi ea o bază materială pentru formarea copiilor. Din păcate, pentru unii edili este mult mai important să facă sărbătoarea satului sau alte acţiuni de acest gen şi mai puţin important să dea bani pentru achiziţia de carte“, a afirmat, marţi, domnul Gelu Bichineţ, citat de Agerpres. Potrivit directorului Bibliotecii Judeţene Vaslui, atragerea spre lectură este o muncă susţinută care trebuie să vină din partea familiei, din partea şcolii şi din partea instituţiilor de cultură, deopotrivă. (Oana Nistor)



.jpg)