Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Stimulente băneşti pentru preşcolarii săraci
Reînscrierea la grădiniţă pentru copiii deja înmatriculaţi a debutat luni, 27 aprilie, urmând ca înscrierea nou-veniţilor să se facă începând cu data de 11 mai. Autorităţile române şi-au propus ca „cel puţin 95% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între patru ani şi vârsta pentru înscrierea obligatorie la şcoala primară să beneficieze de educaţie preşcolară“.
Luni, 27 aprilie, a debutat reînscrierea copiilor care frecventează deja unităţile de învăţământ preşcolar în acest an şcolar şi doresc să le frecventeze şi în anul şcolar 2015-2016. Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS), înscrierile pentru copiii nou veniţi în sistem se vor derula în intervalul 11 mai - 1 august 2015. „Perioadele de înscriere şi reînscriere la nivelul fiecărei grădiniţe şi orarul aferent vor fi stabilite de conducerea respectivelor unităţi de învăţământ. După finalizarea etapei de reînscriere, ocuparea locurilor libere se va face în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă - grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 2-3 ani), dar şi în limita locurilor rămase şi, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale de departajare, pe care grădiniţele le aplică atunci când există mai multe solicitări decât numărul de locuri“, se arată în comunicatul MECŞ. Vor avea întâietate copiii care au domiciliul în aria de circumscripţie a grădiniţei sau au un frate în unitatea de învăţământ la care se solicită înscrierea. Pentru asigurarea transparenţei procesului de reînscriere/înscriere, conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar vor afişa, la vedere, pentru toţi cei interesaţi, informaţii referitoare la capacitatea instituţiei, numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2015-2016 (pe grupe de vârstă), criteriile generale stabilite de Consiliul de administraţie pentru înscrierea copiilor, numărul de copii reînscrişi/înscrişi zilnic (în perioada stabilită) din totalul disponibil, se mai precizează în comunicatul MECS.
În Strategia pentru educaţie şi formare profesională, autorităţile române au stabilit ca, în în anul 2020, cel puţin 95% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între patru ani şi vârsta pentru înscrierea obligatorie la şcoala primară să frecventeze grădiniţa.
În acest moment, doar o treime dintre copiii de 3-5 ani în situaţii de risc din România beneficiază de educaţie timpurie. Potrivit specialiştilor, copiii care nu frecventează grădiniţa în mod regulat, iar acasă nu primesc o educaţie potrivită riscă să înceapă şcoala târziu şi nepregătiţi şi să nu recupereze niciodată decalajul dintre ei şi ceilalţi copii.
Pentru a stimula familiile sărace să-şi înscrie copiii la grădiniţă, autorităţile române derulează de mai bine de cinci ani programul „Fiecare Copil în Grădiniţă“. Programul va fi extins la nivel naţional până în anul 2020, în urma unui Acord de parteneriat între Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii şi Asociaţia OvidiuRo. „Această inegalitate de şanse, în lipsa intervenţiilor strategice, se traduce în capital uman irosit şi productivitate scăzută la nivel naţional“, informează un comunicat al MECS. Pentru a contracara aceste efecte negative, prin parteneriat cu cele două ministere, Asociaţia OvidiuRo va realiza documentul-cadru privind extinderea sustenabilă a programului „Fiecare Copil în Grădiniţă“ la nivel naţional şi va realiza studii de impact cu privire la rata de succes a programului.
Programul „Fiecare Copil în Grădiniţă“ stimulează părinţii să-şi aducă zilnic copiii la grădiniţă, oferindu-le tichete sociale în valoare de 50 de lei pe lună, condiţionate de prezenţa zilnică a copiilor la grădiniţă. Copiii se califică pentru program pe baza veniturilor familiei, a condiţiilor de trai şi a nivelului scăzut de educaţie al părinţilor.
În prezent, programul este implementat în 43 de comunităţi din 11 judeţe şi susţine 2.400 de copii. (Oana Nistor)