Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Subiectele de la evaluarea naţională se inspiră din „viaţa de zi cu zi“
Elevii claselor a VIII-a vor avea de analizat, în premieră, la testul de limba şi literatura română de la evaluarea naţională, un text nonliterar, după modelul subiectelor internaţionale, dar respectând programa de studiu, a spus secretarul de stat din Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovaţiei (MECI) Oana Badea.
„După ce ne-am consultat cu profesorii din comisia de specialitate, am hotărât că alegerea unui text nonliterar ca al doilea subiect la evaluarea naţională de la clasa a VIII-a nu este o probă dificilă, întrucât cerinţele se încadrează în programa de studiu. Trebuie să eliminăm sistemul privind reproducerea textelor învăţate. Modelele internaţionale de la teste ţin cont de latura practică, de ceea ce foloseşte şcolarului în viitor“, a spus secretarul de stat MECI, Oana Badea, conform Mediafax. Ea a precizat că nu s-ar fi putut trece brusc la evaluare de tip internaţional, pentru că elevii şi profesorii trebuie să ştie din clasa a V-a în ce constă evaluarea din clasa a VIII-a. Un prim pas spre evaluarea internaţională a fost făcut şi în cazul subiectelor de la Matematică. „Astfel în locul unei figuri geometrice, cum ar fi dreptunghi, cub sau piramidă, cerinţa va face referire la o cameră, un salon sau chiar o fântână săpată în piatră, lucruri mult mai apropiate de viaţa de zi cu zi“, a adăugat Badea, conform Mediafax. Potrivit secretarului de stat, testele internaţionale se plasează în contextul cotidian. „Citirea şi folosirea hărţilor şi a legendelor inscripţionate pe hărţi, a graficelor sunt frecvent regăsite în evaluarea internaţională“, a mai spus secretarul de stat. MECI a postat, luni, pe site-ul instituţiei câteva modele de subiecte pentru evaluarea naţională pe care elevii clasei a VIII-a o vor susţine în anul şcolar 2009-2010. Evaluarea din clasa a VIII-a va avea loc între 4 şi 12 mai 2010, iar simularea în perioada februarie-martie.



.jpg)