S-au împlinit zece ani de când Moara de hârtie din Comana a lansat un mărțișor aparte, lucrat din hârtie manuală cu inserții florale și cu urări în versuri, numit Cărțișor. Nămeții au troienit drumurile, dar sâmbătă, 21 februarie, echipa care bucură oamenii cu mărțișorul cultural a sărbătorit evenimentul cu prietenii - adulți și copii din comunitate care beneficiază de existența Cărțișorului.
Târg de Antichităţi Ţărăneşti la MŢR
Muzeul Ţăranului Român (MŢR), prin Târgul de Antichităţi Ţărăneşti, la care vor participa aproximativ 40 de colecţionari din toată ţara cu obiecte vechi, de colecţie, va prezenta „o imagine vie a ceea ce a însemnat gospodăria ţărănească în ansamblul ei, la un moment istoric dat, iar pe de altă parte, ne propunem să salvăm obiectele de la uitare, degradare şi să le reintroducem într-un circuit al civilizaţiei contemporane“, au arătat reprezentanţii MŢR. Vor fi expuse covoare, ştergare; piese de costum popular; icoane pe lemn şi pe sticlă, cruci, pristolnice; ceramică; mobilier crestat, pictat - lăzi de zestre, mese, scaune, blidare, lingurare, dulapuri; doniţe, vase din lemn, putinei, căuce; furci de tors, fuse, roţi de tors, vârtelniţe; felinare, ceasuri, candelabre etc. Un loc aparate îl vor ocupa publicaţiile socio-etnografice din perioada interbelică, bancnotele vechi pictate de Nicolae Grigorescu şi timbrele cu subiecte etnografice. Târgul va avea loc pe 23 şi 24 mai.


